X

Ministrul Apararii: Activitatile Oficiale de ULTIM MOMENT Anuntate Romanilor din Toata Tara

Ministrul Apararii anunta activitatile oficiale de ultim moment pentru milioane de romani din toata tara, iar asta pentru ca Angel Tîlvăr a fost prezent in cursul zilelor trecute la Sibiu, acolo unde a vizitat Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, intalnindu-se cu oficialii MApN, dar si cei din cadrul NATO.

Ministrul Apararii a intalnit personalul NATO din Comandamentul Corpului Multinational Sud-est, care are un rol esential in arhitectura sistemului de securitate al aliantei pe flancul tarii noastre, contribuind intr-o foarte mare masura la protejarea tarii noastre de amenintarile care exista in jurul sau.

“M-am bucurat să întâlnesc, la Sibiu, personalul NATO care încadrează Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est. Comandamentul NATO de la Sibiu joacă un rol esenţial în arhitectura sistemului de securitate al Alianţei Nord-Atlantice, pe flancul estic, fiind o dovadă a solidarității și puterii de cooperare deosebite dintre statele membre ale NATO. Acesta reunește națiuni cu istorii, culturi și tradiții diverse, dar cu o unitate de neclintit.

Împreună suntem mai puternici împotriva provocărilor de securitate cu care ne confruntăm în prezent, iar România demonstrează că este un aliat valoros în regiunea Mării Negre. Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu este una dintre instituțiile de învățământ militar care are una dintre cele mai moderne baze de instruire.

Am discutat cu studenții și profesorii Academiei și am vizitat cele trei facultăți ale instituției, precum și Centrul de pregătire militară și Centrul de limbi străine al Statului Major al Forțelor Terestre. Colaborarea la nivel militar nu poate să nu se bazeze pe colaborarea la nivel academic și, în acest sens, Academia Forțelor Terestre are o activitate care poate fi un model pentru orice instituție de învăţământ militar.

Vom crește cifrele de școlarizare, ținând seama de solicitările pe care le primim și de nevoia de a avea cei mai buni specialiști pentru Armata României. La activitate au participat, alături de distinsul oaspete, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-locotenent Ciprian Marin, șeful Direcției generale management resurse umane, generalul-locotenent George Spiridonescu și șeful Direcției medicale, generalul-maior medic conf.univ.dr. Dragoș-Marian Popescu.

Evenimentul a debutat cu briefingul de informare al comandantului academiei, generalul de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, în cadrul căruia au fost prezentate principalele aspecte care stau la baza derulării procesului educațional din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și a continuat cu vizitarea spațiilor destinate formării ofițerilor de comandă pentru Forțele Terestre Române și pentru alți beneficiari din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.”

This post was last modified on apr. 6, 2024, 9:37 AM 09:37

Disqus Comments Loading...