Ministrul Sanatatii a confirmat o serie de actiuni oficiale de ultim moment, care au menirea de a aduce schimbari importante in Romania, iar asta pentru ca Alexandru Rafila a discutat cu reprezentantii Departamentului de Justitie al SUA despre implementarea de practici anticoruptie in sistemul medical al tarii noastre.
Ministrul Sanatatii detaliaza mai jos ce anume inseamna implementarea acestor masuri importante, insa separat de asta spune deasemenea ca nu au fost pierduti bani din fonduri europene pentru constructia de spitale, sau investitii in alte unitati medicale din Romania, asa cum s-a afirmat in spatiul public.
“Rigoare în respectarea legalității utilizării fondurilor externe în parteneriat cu Departamentul de Justiție din Statele Unite ale Americii. Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila și Secretarul de Stat dr. Alexandru Rogobete au avut întâlniri cu reprezentanții Departamentului de Justiție din SUA în vederea extinderii colaborării și implementării de bune practici anticorupție în procedurile aplicabile proiectelor cu finanțare din fonduri externe din domeniul sănătății.
Au fost trecute în revistă cazuri concrete în care există suspiciuni de corupție în implementarea unor proiecte, precum și modalități de combatere legale ale acestora. ”Mă bucură parteneriatul cu Departamentul de Justiție din SUA care consolidează capacitatea Ministerului Sănătății de a derula eficient numeroasele programe de investiții și de asistență tehnică finanțate din fonduri externe.
Încă de la începutul mandatului meu, combaterea corupției în sistemul sanitar a reprezentat o prioritate, iar expertiza colegilor din SUA aduce un aport valoros capabilităților Ministerului Sănătății de a realiza acest lucru. Sănătatea din România și, implicit, pacienții beneficiază în acest mod de avantajele parteneriatului strategic cu SUA”, a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.
În perioada imediat următoare vor avea loc întâlniri tehnice între reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Departamentului de Justiție și FBI care vor sprijini în continuare workshop-urile organizate de Ministerul Sănătății în întreaga țară pentru bune practici în achizițiile publice. Toată această demagogie că Ministerul Sănătăţii sau România a pierdut banii.
nu a fost altceva decât un mecanism care fusese convenit încă de la început, de când a existat acest Program European de Redresare şi Rezilienţă, prin care o anumită creştere economică condiţiona un anumit cuantum. Problema este că acest lucru a fost folosit foarte politic şi demagogic încât să spună că, de exemplu, Ministerul Sănătăţii a pierdut banii. Nu. O dată, nu am pierdut bani. În al doilea rând, toate cele 27 de obiective se vor face.”
This post was last modified on apr. 8, 2024, 9:38 AM 09:38