Ministrul Educatiei a publicat un anunt oficial cu noua metodologie pe care Ligia Deca o vrea adoptata in Romania pentru scolile din toata tara, iar asta pentru ca ea stabileste cum sunt finantate activitatile din “Saptamana verde”, iar asta deoarece multumita ei se decide cum se face inscrierea in program si nu doar atat.
Ministrul Educatiei ofera mai jos o varietate de detalii cu privire la aceasta metodologie importanta, de care depinde felul in care se vor distribui banii pentru finantarea proiectelor legate de “Saptamana Verde”, astfel ca orice scoala interesata de ele, poate sa afle in avans cum trebuie sa se organizeze.
“Am lansat în consultare publică Metodologia care stabilește modalitatea în care școlile pot primi finanțare pentru activitățile din „Săptămâna verde”! Finanțarea se poate primi pe baza înscrierii școlilor în program la inspectoratele școlare. Conform proiectului lansat în consultare, înscrierea școlilor se poate face din mai până în septembrie 2024. Metodologia stabilește, de asemenea, condițiile de participare, activitățile eligibile, precum și calendarul tuturor activităților.
Se pot înscrie, pentru a primi finanțare, toate unitățile de învățământ de stat: preșcolar, primar, gimnazial sau liceal. Schimbările climatice și degradarea mediului sunt probleme cu care ne confruntăm la nivel național și internațional. Abordarea acestora trebuie să aibă în vedere schimbări radicale atât la nivel economic, cât și la nivel social.
Educația este unul din pilonii îmbunătățirii răspunsului la schimbările climatice, prin schimbarea comportamentului uman, în vederea protejării naturii și a resurselor, fiind recunoscut faptul că educația pentru climă joacă un rol fundamental în adaptarea comportamentală și mentală a societății la schimbările climatice. Educația privind schimbările climatice și mediul are rolul de a contribui la modelarea comportamentelor individuale.
De grup și de sistem care duc la degradarea naturii și a mediului înconjurător și de a împuternici oamenii să contribuie la rezolvarea de probleme și la schimbări sistemice. În plus, scopul educației privind schimbările climatice și mediul este de a contribui la atingerea obiectivelor de sustenabilitate pe termen lung, de a sprijini actorii relevanți (inclusiv autoritățile publice centrale și locale) în lupta cu efectele grave ale poluării, degradării mediului și schimbărilor climatice și de a crește capacitatea lor de intervenție.
Totodată, prin „educația privind schimbările climatice și mediul” înțelegem o educație care promovează un stil de viață sustenabil prin dezvoltarea de competențe ecosociale, dezvoltarea unui mediu școlar sustenabil. Elevii dezvoltă capacitatea de a reflecta și de a acționa în vederea protejării mediului. În același timp, ei dezvoltă competențe de bază pentru o economie circulară bazată pe o utilizare sustenabilă a resurselor naturale.”
This post was last modified on apr. 12, 2024, 11:46 AM 11:46