X

Ministrul Educatiei: 2 Anunturi Oficiale de ULTIM MOMENT, Extrem de Importante pentru Scoli

Ministrul Educatiei a facut 2 anunturi oficiale foarte importante pentru elevii scolilir din toata Romania, Ligia Deca aducand in prima parte in atentie ceea ce se intampla in materie de testare antidrog, un subiect extrem de complicat care a generat foarte multe controverse, dar care este in atentia tuturor acum.

Ministrul Educatiei vorbeste si despre corectarea examenelor pe care le dau elevii din Romania, Ligia Deca aducand in discutie cum ar trebui sa fie realizat acest lucru, dar si faptul ca profesorii corectori ar trebui sa fie remunerati corespunzator de catre stat, pentru a isi putea indeplini asa cum trebuie atributiile.

“Trebuie să existe un Program național, accesibil din punct de vedere al costurilor, pentru testare. Dacă există suspiciuni că un copil se află în situație de vulnerabilitate, de dependență să se poată realiza testarea, care comportă o serie de precondiţii care ţin inclusiv de chestiuni medicale, implică un acord medical, fie al elevului major sau al studentului, fie al familiei şi, de aceea, ea este discutată din punct de vedere al locului efectiv unde se poate desfăşura.

Cred că trebuie să existe această investiție a statului în testare, tocmai pentru a putea trata și pentru a putea preveni.

Nu cred că școlile, cu infrastructura actuală, în marea lor majoritate, au tot ce le trebuie pentru a putea să facem testare în școală, mai potrivite sunt alte zone.Fiind în discuţie, permiteţi-mi să nu mă antepronunţ.

În momentul în care al doilea corector întră pe lucrare și introduce o variantă diferită de răspuns decât primul, acesta primește o avertizare, dacă își păstrează punctul de vedere lucrarea se reîntoarce la primul corector pentru a reverifica. Deci avem acest pas care, cred eu, ar trebui să ne rezolve imensa majoritate a unor astfel de situații.

Oricum ceea ce ne asigură o siguranță sporită, faptul că toți corectorii vor fi în centre de evaluare, ei vor participa a ședințe de instruire, cu subiectele în față, cu baremul în față. Platforma cred că reduce efortul nu îl crește, într-adevăr este o muncă diferită, din anumite puncte de vedere.

Cert este că noi am crescut anual sumele alocate corectorilor și supraveghetorilor și, in general celor implicați în procesul de evaluare, calculăm impactul bugetar în funcție de calcul care se face pe volumul de muncă, o să facem publice aceste detalii în curând, cert este că va fi o creștere fața de anul trecut.

This post was last modified on apr. 21, 2024, 11:28 AM 11:28

Disqus Comments Loading...