Ministrul Sanatatii anunta in mod oficial o serie de masuri speciale oficiale de ultim moment pentru Romania, iar asta deoarece Alexandru Rafila vorbeste despre o serie de evenimente dedicate luptei anticoruptie in Romania, facute in parteneriat cu reprezentanti ai DEpartamentului de Justitie al SUA, inclusiv FBI.
Ministrul Sanatatii a fost implicat in ultima perioada in multiple colaborari cu DOJ si FBI pentru reducerea coruptiei in sistemul medical, masurile despre care vorbeste Alexandru Rafila, avand menirea de a contribui la crearea unui mediu sigur in spitale, pentru ca romanii sa primeasca servicii la cele mai inalte standarde.
“Seria de evenimente dedicate integrității și practicilor anticorupție, în parteneriat cu Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii și Organizația Mondială a Sănătății continuă la Iași. Ministerul Sănătății a organizat a treia ediție din seria de evenimente ”Integritate și practici anticorupție” la Iași, cu sprijinul și participarea Departamentului de Justiție al Statelor Unite și al Organizației Mondiale a Sănătății.
Ca parte din strategia de bune practici în achizițiile publice din Sănătate. Reprezentanți ai Agenției Naționale de Integritate și ai Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, precum și numeroși reprezentanți ai spitalelor din zona Moldovei au participat la evenimentul tip masă rotundă. ”Ministerul Sănătății traversează o perioadă fără precedent în ceea ce privește direcționarea resurselor publice către infrastructura de sănătate.
Confluența de programe publice de finanțare din surse precum PNRR, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții sau Programul Național de Sănătate beneficiază de un aport de cunoaștere și experiență pentru securizarea integrității în procesul de achiziții publice”, a subliniat ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila. ”Toate problemele care pot apărea pe partea de integritate nu fac altceva decât să compromită proiectele.
Avem o datorie să folosim în mod eficient toate aceste fonduri. Este o acțiune firească pe care ne dorim să o continuăm”, a continuat ministrul Sănătății. Seria de conferințe cu focus pe integritatea procesului de achiziții publice din Sănătate beneficiază de sprijinul Departamentului de Justiție al Statelor Unite ale Americii, inclusiv prin aportul experților în domeniul din cadrul FBI.
În cadrul evenimentului tip masă rotundă în care a fost abordat subiecte precum cadrul legal în zona de achiziții publice, Secretarul de stat Alexandru Rogobete, responsabil cu implementarea PNRR în Sănătate, a subliniat importanța semnalului de credibilitate transmis, mai ales în perioada unui flux major de investiții publice la toate nivelurile din sistemul de sănătate. ”Numai în PNRR sunt gestionate aproximativ 3.500 de proiecte de finanțare, concomitent.”