Ministrul Educatiei anunta o serie de decizii oficiale de ultim moment la nivel national, iar asta pentru ca Ligia Deca vorbeste despre investitiile care urmeaza sa fie facute pentru universitatile din tara, in vederea imbunatatirii calitatii educatiei de care se bucura studentii din intreaga tara in fiecare an.
Ministrul Educatiei explica mai jos ce preuspune lpanul de investitii pe care vrea sa il vada adoptat in Romania in viitor, iar asta deoarece Ligia Deca ne aduce in atentie masuri pe care trebuie sa le avem in vedere, mai ales ca ele vizeaza universitatile din toata Romania si vor avea impact major in viitor.
“Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului II de proiecte „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație.
Prin Investiția 17: Asigurarea infrastructurii universitare, instituțiile de învățământ superior de stat pot obține granturi pentru construcția de noi spații de cazare, de cantină, de recreere și lectură din campusurile universitare. Obiectivul acestui apel îl reprezintă dezvoltarea rezilienței campusurilor universitare prin asigurarea dimensiunii sociale/incluzive a învățământului superior printr-o infrastructură universitară adecvată.
Apelul vizează modernizarea a 6.914 de spații de recreere și lectură și a 1.998 de locuri de cazare în campusurile universitare. De asemenea, cel puțin 40% din locurile de cazare construite vor fi rezervate studenților din medii defavorizate. Solicitanții eligibili sunt toate tipurile de instituții de învățământ superior de stat acreditate. Alocare financiară totală: 27.275.000 de euro, respectiv 135.628.139 lei din PNRR, fără TVA, astfel.
17.285.000 euro, 85.909.907 lei pentru spații de recreere și lectură; 9.990.000 euro, 49.718.232 lei pentru cămine. În cadrul acestui apel, un proiect nu poate depăși suma maximă de 4.000.000 de euro. În cadrul prezentului apel, grupul țintă cuprinde studenții din instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate, cu precădere cei proveniți din categorii dezavantajate (medii socioeconomice defavorizate, cu dizabilități, minorități etnice sau din familii monoparentale etc.).
Pentru a fi asigurată respectarea Țintei 506 – cel puțin 40% din numărul de 15.545 de spații de recreere […] (11.547 de locuri modernizate și 3.998 de locuri nou construite) și 15.320 de locuri de cazare (11.571 de locuri modernizate și 3.749 de locuri nou construite) vor fi rezervate pentru studenții din medii defavorizate. Bugetele cererilor de finanțare pot suporta modificări în procesul de evaluare în funcție de veridicitatea informațiilor transmise.”
This post was last modified on apr. 26, 2024, 6:32 PM 18:32