Ministrul Sanatatii confirma in mod oficial hotararile de ultim moment pentru Romania, in vederea imbunatatirii substantiale a serviciilor medicale oferite romanilor, Alexandru Rafila aducand in atentia noastra investitii de 70 de milioane de LEI, printr-un nou ordin semnat recent, dedicat unitatilor medicale din toata tara, conform declaratiei de mai jos.
Ministrul Sanatatii vorbeste deasemenea inclusiv despre finantarea serviciilor ambulatorii de specialitate, Alexandru Rafila punand in timpul mandatului sau un accent foarte mare pe dezvoltarea continua a acestui tip de servicii, mai ales ca ele sunt de extrem de mare ajutor pentru degrevarea spitalelor din Romania de un numar mare de pacienti care nu au urgente.
“Centrul de excelență în protonoterapie” este o denumire poate puțin cam pretențioasă. Realitatea este că România are șansa clară să construiască primul centru de tratament inovator pentru pacienții cu afecțiuni oncologice din regiune! Astăzi am semnat Ordinul de ministru prin care înființăm Grupul tehnic de lucru cu misiunea de a elabora documentațiile necesare.
70 de milioane de euro fonduri structurale europene vor fi absorbite în planul nostru integrat de a aborda în mod profesionist afecțiunile oncologice. Am încredere că cel târziu în august vom demara licitațiile efective și la scurt timp după proiectarea și execuția. Lucrurile se schimbă în sistemul de sănătate, fundamental și vizibil. Ministerul Sănătății sprijină dezvoltarea continuă a serviciilor medicale din ambulatoriile de specialitate.
În cursul zilei de 30 aprilie 2024, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu președintele Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulator (APMA), dr. Cosmin Alexandrescu și delegația APMA formată din dr. Cristina Dragnea, dr. Raluca Alexe, Flaviu Petrica, dr. Simona Frasie și dr. Cristina Bogdan. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de îmbunătățirea finanțării serviciilor medicale.
Este necesara și creșterea veniturilor medicilor specialiști si primari care realizează servicii medicale în ambulatoriile de specialitate. Ministrul Sănătății sprijină dezvoltarea serviciilor din ambulatoriile de specialitate, palier de îngrijiri esențial care reușește să acorde asistență medicală prespitalicească pentru peste 97% din pacienții care li se adresează. Este necesară identificarea unor resurse financiare la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Pentru creșterea valorii punctului de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate de la 4,5 lei, cât este în prezent, spre o valoare care să asigure sustenabilitatea cabinetelor celor 9.708 de medici specialiști și primari și, totodată, să reducă decalajul în materie de finanțare față de asistența medicală primară și spitalicească. Această politică este în concordanță cu Strategia Națională de Sănătate și poate asigura sustenabilitatea finanțării sistemului sanitar. De asemenea, s-au discutat modalități concrete de sprijin pentru ca tinerii specialiști să poată profesa în domeniul serviciilor medicale ambulatorii.”
This post was last modified on mai 2, 2024, 6:12 PM 18:12