Exercitiul Vigoros Warrior 2024 este in plina desfasurare, iar DSU Romania a fost prezenta cu SMURD reprezentand Romania cu multiple echipaje medicale de urgenta, care se pregatesc impreuna cu parteneri internationali in cursul acestor zile.
Exercițiul Vigorous Warrior 2024 – misiune specială de evacuare medicală strategică (STRATEVAC), cu doi pacienți cod roșu, efectuată cu avionul SMURD Learjet 75.
În data de 07 mai 2024, în cadrul exercițiului Vigorous Warrior, avionul SMURD Learjet 75 a fost parte a unui scenariu complex STRATEVAC. Acesta a decolat de la București cu echipaj medical de urgență din cadrul SMURD București, a aterizat în bază militară aeriană NATO de la Papa, Ungaria, de unde a preluat doi pacienți cod roșu, ventilați și intubați, care au fost evacuați de la un spital militar ROLE 2.
Pacienții au fost preluați din baza Bakonykúti și transportați baza militară aeriană cu o Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple (ATPVM).
De aici, au fost preluați de avionul medicalizat SMURD și transportați la spitalul ROLE 4 din cadrul bazei aeriene americane Ramstein, din Germania.
Aceste exerciții sunt concepute pentru a consolida cooperarea civil-militară , oferind o șansă unică de antrenament într-un mediu real, cu participare multinațională, și care permit testarea resurselor medicale în diverse contexte.