Ministrul Apararii aduce in imediata atentie a tuturor romanilor o serie de actiuni importante de ultima ora, iar asta pentru ca Angel Tilvar a fost prezent in Turcia, acolo unde a discutat cu omologii sai locali despre cooperarea importanta dintre cele doua tari, in special in contextul razboiului dintre Ucraina si Rusia, aflat la granitele noastre.
Ministrul Apararii a fost deasemenea prezent la BSDA in cursul zilei de ieri, participand acolo impreuna cu premierul Marcel Ciolaci si reprezentanti ai MApN, acest eveniment fiind deasemenea extrem de important in contextul razboiului, el aducand in Romania reprezentanti ai unor importanti producatori de armament.
“Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marţi, 21 mai, o întrevedere cu omologul său turc, Yaşar Güler, în marja primei reuniuni a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România – Turcia, desfășurată la Ankara. Întrevederea a constituit un bun prilej pentru continuarea discuțiilor privind necesitatea consolidării securității în regiunea Mării Negre și a creșterii cooperării dintre cele două state în acest domeniu.
Ministrul apărării naționale a subliniat importanța proiectelor comune româno-turce atât în context bilateral, cât și în cadrul NATO, în vederea consolidării securității zonei Mării Negre. „Angajamentele Ankarei pentru securitatea în regiune și pentru stabilitatea flancului estic al NATO, prin participarea la misiunea aliată de poliție aeriană întărită.
Si prin contribuția în cadrul Comandamentelor structurilor multinaționale care funcționează în România sub stindardul Alianței Nord-Atlantice, reprezintă un mesaj important de unitate și solidaritate în această zonă”, a spus Angel Tîlvăr. Cei doi oficiali au reiterat importanța continuării demersurilor pentru operaționalizarea inițiativei de combatere a minelor navale în derivă din Marea Neagră – MCM Black Sea, ca proiect prioritar de cooperare în vederea creșterii siguranței navigației pe mare.
Black Sea Defense & Aerospace – ediția a IX-a. Comanda Statului Major al Forțelor Terestre a participat astăzi, 22 mai, la deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediții a „Expoziției internaţionale dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – Black Sea Defense & Aerospace 2024” (BSDA 2024).
BSDA 2024, care se desfășoară în perioada 22-24 mai, este cea mai mare expoziție de apărare, aeronautică și securitate din Europa de Est, găzduiește ca expozanți cele mai mari firme de profil din lume (peste 400 de companii românești și străine din 31 de țări) și are scopul de a identifica oportunităţi şi de a găsi soluţii de cooperare, atât în producţie, cât şi în domeniul afacerilor, contribuind astfel la promovarea, în plan internaţional, a industriei de apărare din România.”
This post was last modified on mai 23, 2024, 11:34 AM 11:34