ANM, Administratia Nationala de Meteorologie, emite un cod portocaliu de avertizari meteorologice oficiale de ultim moment in Romania pe 8 iunie 2024, aducand in imediata noastra atentie fenomenele de vreme severa care ne vor afecta in cursul urmatoarelor ore, din pacate pentru noi.
ANM vorbeste mai jos despre temperaturi extrem de ridicate, de canicula, pana la 37 de grade fiind afectate in anumite regiuni ale tarii, cu indice de temperatura-umezeala, ITU, care va depasi pragul critic de 80 de unitati, asta in timp ce in alte regiuni sunt asteptate ploi torentiale in cantitati de pana la 40 l/mp, cu vant de pana la 60 km/h, grindina si descarcari electrice.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU!
Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10.
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat.
Zone afectate: conform textului și hărții.
În intervalul menționat în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Notă: Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.
COD GALBEN!
Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10.
Fenomene vizate: temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat.
Zone afectate: conform textului și hărții.
În intervalul menționat în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.
Totodată, pe alocuri nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN!
Interval de valabilitate: 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora 23.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Zone afectate: conform textului și hărții.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
This post was last modified on iun. 8, 2024, 9:27 PM 21:27