ANM, Administratia Nationala de Meteorologie, a emis avertizari meteorologice de tip cod rosu si cod portocaliu oficiale de ultim moment pe 22 iunie 2024 in Romania, aducand in atentie fenomene de vreme extrema, care vor afecta tara noastra in cursul urmatoarelor ore.
ANM vorbeste mai jos despre canicula cu temperaturi de pana la 39 de grade si noapti tropicale, dar asta doar in anumite zone ale tarii, pentru ca in altele vom fi afectati de ploi in cantitati de pana la 50 l/mp, insotite de vant cu rafale de pana la 70 km/h, descarcari electrice, dar si grindina.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD ROȘU!
Interval de valabilitate: 22 iunie!
Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat.
Zone afectate: județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș.
În județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș, valul de căldură va fi persistent și intens, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 20 de grade (noapte tropicală). Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
COD PORTOCALIU!
Interval de valabilitate: 22 iunie.
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.
Zone afectate: conform textului și hărții.
Valul de căldură va persista și se va intensifica ușor în Banat, sudul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
COD PORTOCALIU!
Interval de valabilitate: 22 iunie, ora 15 – 23 iunie, ora 6.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată.
Zone afectate: conform textului și hărții.
În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, local în Banat și Transilvania, precum și în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.
COD GALBEN!
Interval de valabilitate: 22 iunie, ora 15 – 23 iunie, ora 10.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică.
Zone afectate: conform textului și hărții.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: duminică vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, local în jumătatea de nord a țării și izolat în rest.
This post was last modified on iun. 22, 2024, 10:09 AM 10:09