Ministrul Educatiei a publicat o serie de sfaturi oficiale de ultim moment pentru toti cei care au sustinut examenul de Bacalaureat 2024, iar asta pentru ca mai jos Ligia Deca prezinta informatii despre modul in care se poate face admiterea in liceu in sistem computerizat, astfel incat elevii sa ajunga la liceele in care doresc, ceva perfect normal, pana la urma.
Ministrul Educatiei incearca sa ii ajute pe elevii din Romania sa faca in cel mai bun mod posibil completarea fiselor pentru repartizarea computerizata, Ligia Deca stiind ca in fiecare an exista foarte multa confuzie cand vine vorba despre acest sistem, asa ca incearca sa ii ajute pe elevi si parinti sa faca totul cat mai bine, pentru a nu exista probleme.
„Când vei completa opțiunile ? În perioada 11-22 iulie 2024, alături de părinți și de profesorii diriginți. Informează-te la școala pe care ai absolvit-o asupra programului pentru completarea opțiunilor! Repartizarea pe locurile speciale pentru romi și CES: 15-16 iulie 2024 – completarea opțiunilor; 18 iulie 2024 – repartizarea candidaților și comunicarea rezultatelor.
Atenție! Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru romi/CES și cei care au fost repartizați și solicită renunțarea la loc pot participa la repartizarea computerizată. Admiterea în învățământul special 15-16 iulie 2024 – înscrierea și repartizarea candidaților. Ce este recomandat să faci, înainte de completarea opțiunilor: Realizează o listă cu specializările pe care le dorești și codurile aferente acestora!
Pentru a te orienta, verifică ultimele medii de intrare din anii școlari trecuți și poziția ta în ierarhia județeană/a Municipiului București! Verificarea este una orientativă și nu îți limitează în niciun fel opțiunile! Odată identificate liceele și specializările pe care le dorești, creează-ți o lista cu acele coduri care corespund opțiunilor tale, în ordinea preferințelor – de la cea mai dorită, la cea mai puțin dorită!
Asigură-te că lista cuprinde un număr mare de opțiuni și că numărul locurilor corespunzător opțiunilor tale depășește poziția ta în ierarhie! Cum se completează opțiunile în fișa de înscriere ? Codurile specifice fiecărei specializări (regăsite în Broșura de admitere a fiecărui județ, a municipiului București) se trec în ordinea preferințelor, pe orizontală, în căsuțele din josul paginii. Completează cât mai multe opțiuni.
Calculatorul nu va trece la următorul candidat până ce nu verifică toate opțiunile tale și până ce nu vei fi repartizat la una din ele! Fii foarte atent la modul în care completezi codurile! Prea puține opțiuni, coduri sau coduri introduse greșit pot duce la nerepartizarea ta sau la repartizarea la o specializare nedorită! După completarea fișei și introducerea opțiunilor în calculator, vei primi fișa completată, pentru verificare! Asigură-te că totul este corect, înainte de a o semna!”