Stefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, a anunțat recent lansarea a două noi standarde esențiale pentru industria apicolă, menite să asigure calitatea și siguranța produselor apicole. Aceste standarde sunt publicate de ASRO – Organismul Național de Standardizare, aflat sub coordonarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Stefan-Radu Oprea spune ca de-a lungul mileniilor, polenul și propolisul au fost recunoscute pentru proprietățile lor nutritive și medicinale. În antichitate, civilizațiile foloseau polenul ca sursă de energie și vitalitate datorită conținutului său bogat în proteine și vitamine, iar propolisul era apreciat pentru proprietățile sale antibacteriene și antiinflamatoare.
Noile standarde pentru polen si propolis includ SR ISO 24382:2024, Polen de albine, cu urmatoarele specificatii. Polenul de albine este considerat un “super aliment” datorită compoziției sale chimice extrem de complexe. Acest standard clarifică definiția diferitelor tipuri de polen de albine (uscat, congelat și liofilizat) și stabilește indicatorii de compoziție și metodele de testare.
De asemenea, specifică cerințele de depozitare, ambalare, transport și etichetare. Standardul se aplică polenului de albine colectat la intrarea stupilor și oferă o bază solidă pentru comerțul internațional al acestui produs nutritiv.
Stefan-Radu Oprea spune si ca SR ISO 24381:2024 este deasemenea certificat ca si standard pentru propolis de albine, cu urmatoarele specificatii: propolisul este o substanță rășinoasă produsă de albinele lucrătoare, combinând rășini vegetale cu secrețiile lor salivare și glandulare.
Acest standard stabilește cerințele de calitate și metodele analitice, definește condițiile de ambalare, marcare, etichetare, depozitare și transport. De asemenea, acoperă propolisul brut colectat din stupii coloniilor de Apis mellifera, oferind o clasificare și control al calității pentru comerțul internațional.
Stefan-Radu Oprea afirma ca aceste standarde asigură calitatea și siguranța produselor apicole, contribuind la protejarea consumatorilor și la promovarea comerțului echitabil. Respectarea acestor standarde garantează accesul la produse de înaltă calitate, fie că sunteți apicultor, producător sau consumator de produse apicole.
Mulțumiri speciale doamnei dr. ing. Otilia Bobiș de la USAMV Cluj-Napoca, care a jucat un rol esențial în grupul de lucru ISO ce a elaborat aceste standarde atât de importante pentru industria apicolă. Această inițiativă reprezintă un pas major în consolidarea și dezvoltarea industriei apicole din România, promovând excelența și siguranța în toate aspectele legate de producția și comercializarea polenului și propolisului.
This post was last modified on iul. 27, 2024, 11:29 AM 11:29