LUNA este usor de imaginat ca pe o bucată de rocă fără atmosferă care orbitează Pământul. Cu toate acestea, deși nu are aer respirabil, însoțitorul satelit natural loial al planetei noastre are o atmosferă subțire și slabă. Oamenii de știință au fost nedumeriți multă vreme de existența acestei atmosfere slabe sau „exosferă” și au căutat principalul proces care o susține.
Noi cercetări indică faptul că această atmosferă lunară subțire sau „exosferă” își datorează existența reînnoirii și reaprovizionării cauzate de bombardarea violentă a rocilor spațiale pe Lună. Echipa din spatele cercetării sugerează că atmosfera lunii este susținută în principal, și a fost de miliarde de ani, prin acest asalt provocând un fenomen numit „vaporizare de impact”. Acest proces are loc atunci când impactul ridică solul lunar, vaporizând materiale care fie scapă în spațiu, fie rămân suspendate deasupra Lunii, reînnoindu-i astfel exosfera.
„Dăm un răspuns definitiv că vaporizarea impactului meteoriților este procesul dominant care creează atmosfera lunară”, a declarat liderul echipei Nicole Nie, profesor asistent la Massachusetts Institute of Technology (MIT). „Luna are o vechime de aproape 4,5 miliarde de ani și, în acel timp, suprafața a fost bombardată continuu de meteoriți. Arătăm că, în cele din urmă, o atmosferă subțire ajunge la o stare de echilibru, deoarece este reîncărcată în mod continuu de mici impacturi pe toată Luna.”
Suprafața cu sâmburi și cicatrici a Lunii este un memento geologic clar și evident că a fost presărată cu roci spațiale de-a lungul istoriei sale de aproape 4,5 miliarde de ani. La începutul vieții lunii, sistemul solar infantil a fost violent și turbulent. Ca rezultat, suprafața lunară a fost frecvent lovită de meteoriți masivi.
LUNA are Atmosfera Afectata de Meteoriti, Descoperirea Impresionanta a Oamenilor de Stiinta
Pe măsură ce timpul trece, coliziunile dintre corpurile sistemului solar împușcă multe roci spațiale mai mari. Aceasta a însemnat că, pe măsură ce luna îmbătrânește, bombardamentul a continuat, dar atacatorii s-au micșorat la „micrometeoroizi” mai mici, particule din spațiu care sunt mai mici decât un grăunte de nisip.
Cu toate acestea, aceste impacturi mai puțin dramatice au fost încă suficiente pentru a permite vaporizarea impactului să continue și pentru a umple continuu atmosfera lunii. Oamenii de știință au început să suspecteze că asaltul cu roci spațiale asupra Lunii a fost responsabil în parte pentru generarea exosferei atunci când Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE) al NASA a investigat atmosfera subțire a Lunii, condițiile de suprafață și influențele mediului asupra prafului lunar în 2013.
Acest lucru i-a determinat să evidențieze două procese de regenerare a exosferei. Prima a fost vaporizarea prin impact, cealaltă a fost „sputtering ionic”. Acest din urmă proces are loc atunci când particulele încărcate cu energie înaltă de la soare, cunoscute sub numele de „vânt solar”, lovesc suprafața lunii și transmit energie atomilor. Acest lucru face, de asemenea, ca acești atomi să fie aruncați în exosferă.
Echipa a reușit să atingă zece mostre de sol lunar, fiecare măsurând doar 100 de miligrame. Această sumă este atât de mică încât n-am estimat niciodată că s-ar încadra într-o singură picătură de ploaie. Cercetătorii au stabilit izolarea a două elemente din aceste probe: potasiu și rubidiu. Ambele elemente sunt „volatile”, adică sunt ușor vaporizate atât de lovirile meteoriților, cât și de pulverizarea solară cauzată de bombardarea vântului solar.
În concluzie, atmosfera subțire a Lunii, sau exosfera, este o dovadă fascinantă a impacturilor cosmice care au modelat și continuă să modeleze suprafața și condițiile acestui satelit natural. Luna ne oferă astfel o fereastră unică către trecutul violent și dinamic al sistemului nostru solar.
