Sebastian Burduja, ministrul Energiei, anunta ca România a demonstrat încă o dată că este un jucător major în piața de gaze a Uniunii Europene, asigurând aproape 30% din producția totală de gaz a Uniunii în primul trimestru al acestui an.
Sebastian Burduja confirma ca Romgaz are planuri ambițioase pentru viitor, cu investiții semnificative în proiecte cheie. Proiectul Neptun Deep, o investiție de 4 miliarde de euro în Marea Neagră, este așteptat să dubleze producția de gaz a României până în 2027. De asemenea, la Caragele, se desfășoară un program intensiv de foraj, susținut de investiții de peste 1 miliard de lei, cu perspective optimiste pentru noi descoperiri în acest an.
„România are toate atuurile pentru a fi un hub energetic în piața de gaze și un pilon de stabilitate pentru țările vecine,” a subliniat Sebastian Burduja. În acest context, Transgaz accelerează lucrările la finalizarea proiectului BRUA, care va conecta Marea Neagră cu granița de vest a țării. Segmentul final, Tuzla-Podișor, este aproape de finalizare, iar lucrările pentru operaționalizarea Coridorului Vertical, o alternativă la gazele rusești pentru întreaga regiune, sunt în plină desfășurare.
Sebastian Burduja dezvaluie un pas semnificativ a fost făcut recent la Porțile de Fier I, unde Ministrul Burduja și omologul său sârb, Dubravka Đedović Handanović, au semnat un Memorandum de Înțelegere privind construcția Interconectorului de Gaze între România și Serbia. Acest proiect strategic va lega sistemul de transport al gazelor naturale din Serbia de magistrala BRUA din România, prin nodul tehnologic Mokrin, deschizând noi oportunități pentru diversificarea surselor de energie și sporirea competitivității prețurilor.
Interconectorul Arad-Mokrin este prevăzut să joace un rol crucial în securitatea energetică și integrarea regională a piețelor de energie. Planul este ca lucrările de construcție să înceapă anul viitor, proiectul urmând să fie finalizat până cel târziu în 2028. Implementarea acestui proiect va aduce două beneficii majore pentru români: o piață mai competitivă și securitate energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare.
Sebastian Burduja sustine ca România colaborează strâns cu Serbia pentru dezvoltarea interconexiunilor de energie electrică. Proiectul strategic Reșița-Pancevo progresează datorită eforturilor Transelectrica, cu circuitul 2 programat să fie finalizat până la sfârșitul acestui an și întregul proiect, inclusiv circuitul 1, până în prima parte a lui 2025.
„Prin acest parteneriat cu un aliat istoric de încredere, ne asigurăm că România își asumă pe deplin rolul de actor cheie în regiune, cu un sector energetic puternic, competitiv, stabil și orientat spre viitor. Înainte, împreună,” a concluzionat Sebastian Burduja.
Aceste dezvoltări subliniază angajamentul României de a continua să își consolideze poziția în piața energetică europeană și de a asigura stabilitatea și competitivitatea prețurilor pentru toți consumatorii.