Austria a luat o decizie radicală extrem de importantă, pe care Karl Nehammer a aprobat-o, în calitatea sa de cancelar, iar asta pentru că în ideea de a proteja mai bine granita din Burgerland, armata a fost trimisă pentru a lucra împreuna cu polițiștii de frontieră, iar acest lucru a avut efectul dorit, ajutând și intrarea României în Schengen.
Austria anunță că misiunile derulate de către armată împreună cu poliția de frontieră au dus la o scădere radicală a trecerilor ilegale prin respectiva regiune, una în care în trecut erau prinși mulți migranți încercând să treacă ilegal granița, dar Gerhar Karner confirmă opusul, ajutând și intrarea României în Schengen în subsidiar.
Austria se laudă de ceva vreme cu realizările sale în materie de reducere a numărului de migranți, însă deocamdată Karl Nehammer nu a dat vreun semn că este dispus să renunțe la veto-ul împotriva intrării României în Schengen, fără a se ști când anume s-ar putea întâmpla acest lucru dorit de către milioane de români din toate colțurile țării și Europei.
“Granița Burgenland, în special, a fost foarte grav afectată de migrația ilegală. Împreună cu forțele armate austriece, am reușit să reducem masiv presiunea asupra acestei regiuni. Dar nu ne bazăm pe acest succes, pentru că scopul nostru este să reducem migrația ilegală la zero. Această evoluție nu este un motiv de sărbătoare, ci mai degrabă un mandat de a continua în mod constant pe această cale.
Anul trecut am făcut multe pagube infracțiunilor de contrabandă și am reușit să înjumătățim numărul reținărilor de contrabandă. Datorită măsurilor luate, ruta de contrabandă s-a deplasat din Austria. a declarat ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner.”
This post was last modified on aug. 9, 2024, 7:52 PM 19:52