Nicusor Dan a anunțat recent inițierea lucrărilor de decolmatare a Lacului Tineretului, o acțiune ce nu a mai fost efectuată de peste 25 de ani. Echipele ALPAB au extras din lac o cantitate semnificativă de deșeuri nebiodegradabile, precum materiale plastice și cauciucuri, contribuind astfel la reabilitarea ecosistemului acvatic.
„Curenții subacvatici au fost reporniți, apa nu mai băltește, ci circulă și se oxigenează din nou,” a declarat Nicusor Dan. „Pentru ca Lacul Tineretului să rămână curat, este esențial ca pe lângă decolmatare, să conștientizăm importanța protejării mediului înconjurător.”
Nicusor Dan anunta ca Primăria Municipiului București a finalizat Masterplanul Velo, documentul strategic pentru dezvoltarea infrastructurii pistelor de biciclete. Acest masterplan propune o rețea extinsă de piste pentru biciclete, structurată în două categorii: magistrală și secundară.
Nicusor Dan anunta ca rețeaua este menită să încurajeze mobilitatea activă pentru toți locuitorii capitalei și să faciliteze conectarea cu alte moduri de transport. Documentația poate fi analizată pe site-ul Primăriei Municipiului București, iar sugestiile pot fi trimise până pe data de 20 august la adresa de e-mail velo@pmb.ro.
„Prin acest MasterPlan Velo, dorim să creăm o infrastructură modernă și eficientă pentru bicicliști. Este un pas important pentru reducerea traficului și promovarea unui stil de viață sănătos,” a subliniat primarul. Nicușor Dan a anunțat că va prelua semnarea avizelor de circulație pentru PUZ-uri, PUD-uri și autorizații de construire, atribuind comisiei tehnice de circulație un rol consultativ.
„Comisia tehnică de circulație a acordat adesea avize pentru proiecte ilegale fără a verifica contextul juridic, doar pe baza unor studii de trafic. Vom introduce un model de trafic care va permite respingerea proiectelor ce generează aglomerație,” a explicat Nicusor Dan.
Nicusor Dan afirma si ca in domeniul administrației municipale, Tribunalul București a dispus radierea din Registrul Comerțului a companiei municipale Turistica București S.A., prima dintre cele înființate de administrația PSD. „Această companie, ca multe altele, a fost o gaură neagră pentru banii publici. Cu un capital social de 8.682.000 lei, nu a concretizat nici un proiect, iar banii au fost risipiți din cauza managementului dezastruos,” a menționat Nicușor Dan.
În aproape patru ani, numărul angajaților concediați din companiile municipale a ajuns la 4162, iar încă patru companii sunt aproape de radiere, cu alte zece în procedură de faliment. „Niciuna dintre aceste companii nu mai are angajați și nu poate desfășura operațiuni economice,” a adăugat Nicusor Dan. Aceste măsuri fac parte din eforturile administrației locale de a reorganiza și eficientiza utilizarea fondurilor publice, asigurând totodată dezvoltarea durabilă a infrastructurii și a orașului.