Poșta Română anunță în mod oficial o serie de măsuri suplimentare pentru livrarea deciziilor de recalculare a pensiilor pentru milioane de români din întreaga țară, iar asta în condițiile în care foarte mulți oameni așteaptă cu mare interes să le primească.
Poșta Română explică mai jos ca 4.6 milioane de beneficiari așteaptă să primească acasă deciziile de recalculare a pensiilor, iar pentru că livrarea nu este întotdeauna simplă, oficialii companiei oferă inclusiv câteva detalii cu privire la cum va decurge procesul în anumite situații.
𝐌𝐚𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫!
Compania Națională “Poșta Română” face precizarea că deciziile de recalculare a pensiilor pot fi înmânate și 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐫𝐮𝐝𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐭𝐢𝐭𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 documentului, în cazul în care acesta nu este acasă în momentul în care este vizitat de factorul poștal.
Poșta Română va depune toate eforturile pentru ca aceste documente să ajungă la toți cei aproximativ 𝟒,𝟔 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢 și vom identifica cele mai bune soluții pentru a înmâna toate deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 𝟏𝟔-𝟑𝟎 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟒.
Vă reamintim că dacă totuși, nici titularul, nici rudele acestuia nu sunt la domiciliu, beneficiarul deciziei poate ridica ulterior 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥 documentul de la 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐚𝐥 la care este arondat.
Compania Națională “Poșta Română” va începe distribuirea documentelor din 16 august, în toate localitățile din țară! În fiecare zi vor fi livrate, în medie, aproximativ 500.000 de decizii.
This post was last modified on aug. 15, 2024, 8:40 AM 08:40