România Rezultatele Directivelor Oficiale de ULTIM MOMENT pentru Intrarea în Schengen cu Granițele Terestre

România informează oficial despre rezultatele directivelor de ultim moment pentru intrarea în Schengen cu granițele terestre, ce măsuri se iau.

România Rezultatele Directivelor Oficiale ULTIM MOMENT Intrarea Schengen Granițele Terestre

România continuă să pună în aplicare directivele pe care și le-a asumat ca parte a aderării la Schengen, dar și ca parte a continuării eforturilor de a finaliza proceul și a avea ridicate controalele la granițele terestre, iar asta pentru că a dezvăluit depistarea a încă 40 de cetățeni străini care încercau să treacă ilegal granița.

România dezvăluie prin Poliția de Frontieră că aceste 40 de persoane provin din Siria, Irak, și Turcia, ei fiind depistați în multiple mijloace de transport care s-au prezentat la graniță să treacă spre Vestul Europei, însă polițiștii au reușit să-și îndeplinească în continuare îndatoririle, contribuind la intrarea în Schengen cu granițele terestre.

România are nevoie de cat mai multe vești de acest gen, pentru a convinge Austria că merită să-și ridice veto-ul din 2022 împotriva intrării la Schengen a țării noastre, mai ales că numărul celor care au fost împiedicați să plece spre Vestul Europei de către polițiștii români este în continuă creștere în fiecare lună.

“Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 30 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei mijloace de transport. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Turcia ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bechet au depistat în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean turc care se deplasa pe ruta Turcia-Germania, 10 cetăţeni sirieni ascunși în interiorul compartimentului de marfă al acestuia.”