Ministrul Educației transmite în mod oficial ceea ce este necesar să fie făcut de către sistemul de învățământ din România, iar asta pentru că Ligia Deca explică mai jos cât de importante sunt competențele digitale pentru dezvoltarea tinerilor români, în contextul în care ministerul său oferă noi bani de investiții pentru creșterea lor în viitor.
Ministrul Educației detaliază mai jos câteva dintre cele mai importante situații în care competențele digitale pot fi de foarte mare folos pentru elevii din România, Ligia Deca încercând să pună în aplicare o serie de măsuri cu care alte guverne s-au chinuit extrem de mult de-a lungul timpului, fără a avea un succes real în implementarea lor.
“Avem nevoie să-i învățăm pe copii să folosească responsabil tehnologia și să știe ce înseamnă siguranța pe internet! De aceea, am creat un instrument care să-i sprijine pe profesori în activitatea de la clasă, oferindu-le repere despre nivelurile de competență pe care copiii trebuie să le dezvolte: „Cadrul de competențe digitale pentru elevi”, ce a fost lansat astăzi în consultare publică de Ministerul Educației.
Pe lângă folosirea responsabilă a tehnologiei și siguranță cibernetică, Cadrul de competențe acoperă arii precum: utilizarea dispozitivelor digitale, alfabetizarea informațională, comunicare și colaborare digitală și crearea de conținut digital și elemente de proprietate intelectuală. Avem încredere că acest instrument va fi un real sprijin pentru profesori, în ghidarea activității de la clasă!
Documentul stabilește un cadru de referință pentru dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, aliniat cu standardele naționale și internaționale și adaptat nevoilor unei societăți digitale în continuă evoluție.Dezvoltarea Cadrului de competențe digitale pentru elevi are ca model de referință Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României (DigCompRo), document elaborat pe baza Cadrului european DigComp 2.2, și detaliază.
Principalele arii de competență urmărite; competențele specifice și nivelurile de performanță așteptate, pe cicluri de învățământ; elaborarea de descriptori pentru fiecare competență specifică, pe baza DigCompRo. Cadrul deschide perspective pentru definirea unor tematici și activități de învățare, utile atât din perspectivă curriculară, cât și din perspectiva unor viitoare programe de formare profesională de dezvoltare a competențelor digitale.
Valorificarea cadrului de competențe digitale ale elevilor în multiple programe școlare, de la nivelul fiecărui an de studiu se realizează prin: definirea unor competențe specifice pentru fiecare disciplină; propunerea de conținuturi și activități practice; oferirea de sprijin metodologic pentru cadrele didactice. Competența digitală reprezintă ansamblul competențelor-cheie care au ca scop pregătirea absolvenților pentru a face față provocărilor actuale atât în plan personal, cât și profesional.”
This post was last modified on aug. 15, 2024, 11:33 AM 11:33