Schengen este unul dintre cele mai mari și mai importante spații de liberă circulație din lume, iar intrarea României fără controale și la granițele terestre este una dintre realizările pe care guverne s-au chinuit să o aibă, dar se pare ca abia acum cooperarea extinsă cu Austria, Italia, Germania, Ungaria, Spania, ne-ar putea aduce asta.
Schengen implica o foarte strânsă cooperare între țările care fac parte din sistem, iar ministrul MAI, Cătălin Predoiu, afirmă că în ultima vreme a existat o cooperare strânsă cu țările de mai sus în materie polițienească, iar acest lucru a dat roadele dorite și ar putea duce la intrarea României cu granițele terestre, poate mai curând.
Schengen ne-ar primi cu brațele deschise, dacă Austria ar decide să-și ridice veto-ul dat în decembrie 2022, dar autoritățile de la București speră că această cooperare extinsă va aduce intrarea României cu granițele terestre cât mai curând, poate chiar în cursul anului 2024, cu aplicare din 2025, dar nimeni nu garantează.
“La penultima întâlnire pe care a avut-o cu ministrul Karner, mi-a mulțumit personal pentru… și în fața delegațiilor pentru contribuția pe care Poliția Română a avut-o la rezolvarea unui caz grav în Austria. A făcut-o în conferință de presă. Valoarea acestei cooperări polițienești se vede, și spuneam, în combaterea migrației ilegale.
Pentru că Poliția de Frontieră română a reușit să reducă migrația la 73% pe un sens, 80% pe altul, cooperând cu polițiile de frontieră din Bulgaria, din Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova. Deci cu toți vecinii noștri cooperăm. Inclusiv am un program pilot care merge foarte bine, dat exemplu la Consiliile JAI, cu Austria, cu care lucrăm foarte bine. Deci aia este baza de la care plecăm.”