X

PPC România le Aduce în ATENȚIE Clienților Români 2 Noi Informări Importante

PPC România le vorbește în mod oficial tuturor clienților din România în momentul de față, iar asta pentru că vrea să le aducă în imediata atenție o serie de informații care nu ar trebui să fie trecută foarte ușor cu vederea, pentru că pot fi de foarte mare ajutor pentru foarte mulți dintre cei care beneficiază zilnic de serviciile companiei de energie.

PPC România explică într-o primă fază o soluție pentru o problemă legată de nopțile extrem de călduroase din ultima perioadă, ANM emițând coduri roșii de caniculă în fiecare zi, inclusiv pentru nopti tropicale, iar compania de energie ne explică pe website-ul său că putem folosi aparatele de aer condiționat inclusiv noaptea, dar la o temperatură de 23 – 25 de grade Celsius.

PPC România explică pe website-ul său că este inteligent să programăm aparatul de aer condiționat să funcționeze noaptea, dar la acele temperaturi mai mari, separat vorbind inclusiv despre felul în care putem găti în mod cât mai eficient pentru face economii, iar asta în condițiile în care unele aragazuri pot avea consum foarte mare de energie.

PPC România nu se rezumă doar la aragazuri, ci vorbește inclusiv despre fryere, sau cuptoare cu microunde, iar asta pentru că românii gătesc în mod diversificat, folosind o varietate de aparate electrocasnice pentru asta, deci merită să ne uităm la aceste informații pentru a ști cel mai bine cum putem să facem și economii în timp ce găsim.

Dacă nopțile călduroase nu te lasă să dormi și crezi că aerul condiționat pornit îți va afecta sănătatea, află din materialul de mai jos cum poți să ai un somn liniștit, chiar și pe caniculă! Hai pe Electripedia să afli cum poți să #FiiSmartPeEnergie la tine acasă fără a renunța la confort.

Poate te întrebi ce să gătești vineri seara pentru cină. Noi îți dăm #EnergiePentruOrice idee creativă în bucătărie și venim cu sfaturi despre cum să gătești eficient, mai ales în zilele calde de vară. Urmărește-ne pentru și mai multe sfaturi legate de eficiența energetică.

This post was last modified on aug. 20, 2024, 1:15 PM 13:15

Disqus Comments Loading...