ELECTRICA, furnizorul de energie electrică din România cu cel mai mare număr de clienți la nivelul întregii țări, a publicat o extrem de importantă informare, care îi vizează pe toți cei care-i folosesc serviciile, iar asta pentru că în atenția tuturor este adusă o explicație cu privire la momentul în care ar trebui să fie înlocuit un contor electric de către oricare dintre clienți.
ELECTRICA explică mai jso faptul că, un prim semn că un contor electric ar trebui înlocuit este apariția unei posibile defecțiuni la acesta, iar asta pentru că o problemă de acest gen ar trebui să fie un prim semnal de alarmă că există o nevoie ca acel contor să fie înlocuit cu unul care funcționează în parametri normali, cel puțin așa ne spune compania.
ELECTRICA spune deasemenea că lipsa afișajului, sau erori la înregistrare, reprezintă deasemenea motive de înlocuire ale unui contor electric, iar în cazul unor intervenții neautorizate la aceste dispozitive, va fi necesară o verificarea metrologică periodică, astfel că este foarte important să avem în vedere inclusiv aceste informații importante.
ELECTRICA spune că inclusiv aparitia de modificări contractuale, modernizarea rețelei sau schimbarea tarifului de furnizare, reprezintă deasemenea motive de înlocuire a unui contor electric, astfel ca avem o imagine destul de clară cu privire la momentele în care o asemenea operațiune ar putea să fie necesară pentru noi.
Știi când și cum trebuie sa înlocuiești contorul electric ? Când acesta prezintă defecțiuni, cum ar fi lipsa afișajului, erori la înregistrare etc. Pentru verificare metrologică periodică În cazul unor intervenții neautorizate asupra contorului.
Daca intervin modificari contractuale, precum modernizarea rețelei sau schimbarea tarifului. Ramai informat cu Distribuție Energie Electrica Romania pentru a te asigura ca totul funcționează corect în locuința ta!