Germania a publicat o serie de vești foarte proaste pentru speranțele de intrare ale României în Schengen cu granițele terestre, iar asta pentru că autoritățile germane confirmă faptul că în 2023 a fost înregistrată o creștere de 33.4% a intrărilor ilegale în țară, cel puțin a celor depistate, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, trend-ul fiind unul de creștere.
Germania transmite că acesta este cel mai mare număr de intrări ilegale înregistrat în țară din 2016 încoace, iar acesta este un semnal că este nevoie de protecție mult mai riguroasă a granițelor UE, intrarea României în Schengen cu toate granițele fiind serios pusă în discuție de anunțurile de acest gen, care alimentează retorica lui Karl Nehammer.
Germania are deja active controale fizice la granițele sale cu multiple țări, în special Polonia, Austria, Cehia, etc, iar guvernul de la Berlin vrea să le extindă până la finalul acestui an din cauza numărului mare de migranți care a intrat ilegal, astfel că șansele ca intrarea României în Schengen cu toate granițele să aibă loc în 2024 sunt tot mai mici.
“Biroul Federal de Poliție Criminală din Germania spune că 266.224 de persoane au fost suspectate că au intrat ilegal în țară, o creștere cu 33,4% față de 2022. Cele mai multe au fost reținute de poliția federală. că imigrația ilegală în țară a crescut semnificativ în 2023. Agenția Europeană pentru Paza de Frontieră și Coastă a înregistrat 380.200 de treceri neautorizate de-a lungul frontierei Schengen.
Acesta este cel mai mare număr anual din 2016. Principalele țări de origine pentru persoanele care trec ilegal în Germania sunt Siria (54.207), Turcia (35.732) și Afganistan (35.370). Ei au susținut că mulți dintre acești potențiali imigranți erau ajutați de către traficanți de persoane.”