Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a oferit recent declarații clare și ferme în legătură cu recalcularea pensiilor, subliniind că cetățenii români vor fi pe deplin mulțumiți de rezultatele acestui proces. Ea a abordat în mod direct temerile exprimate în spațiul public, asigurând că nicio pensie nu va fi diminuată ca urmare a noii formule de calcul.
„Noi ne vom vedea de munca noastră, pentru că asta avem de făcut. Veți vedea că românii vor fi mulțumiți de munca pe care am făcut-o”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, referindu-se la recalcularea pensiilor și la preocuparea guvernului pentru a păstra stabilitatea și echitatea în sistemul de pensii.
Simona Bucura-Oprescu a explicat că pentru persoanele care au lucrat în condiții de expunere la radiații, cu un stagiu de cotizare de 15 ani, noua formulă de calcul nu aduce modificări semnificative în cuantumul pensiilor. Ea a subliniat că sistemul actual este bazat pe contributivitate, ceea ce înseamnă că drepturile câștigate anterior sunt menținute.
„Este foarte important și când s-a ieșit la pensie, dacă s-a beneficiat, sau nu, de indicele de corecție, pentru că și de aici a existat un cuantum mai mare al pensiei, pe care alți pensionari nu l-au primit. Toate aceste lucruri au fost discutate cu oamenii, avem și documente în scris, prin corespondența pe care noi am avut-o cu Comisia Europeană, pentru a se menține beneficiile pentru oameni”, a adăugat Simona Bucura-Oprescu.
Simona Bucura-Oprescu, referitor la condițiile speciale și deosebite de muncă, Bucura-Oprescu a subliniat că legea pensiilor actuală a fost construită astfel încât toți românii să aibă de câștigat. „Am reușit să menținem până în 2035 condițiile speciale și deosebite de muncă, iar beneficiarii acestora vor continua să aibă atât reducere de vârstă, cât și spor de grupă și majorarea de punctaj.”
În ceea ce privește zvonurile și informațiile false răspândite în spațiul public, ministrul a fost categorică: „Este fals ceea ce s-a spus în mediul public cu privire la faptul că toți cei din grupele de muncă au scăderi pe noua lege a pensiilor. Este fals. Din evaluările Casei Naționale de Pensii Publice, discutăm despre aproximativ 131.000 de pensionari care sunt astăzi în condiții speciale, dintre care circa 74.500 au pensii crescute.”
Simona Bucura-Oprescu a criticat dur declarațiile venite din partea USR, care susțineau că aproximativ 800.000 de pensii vor scădea. „Ceea ce spun mincinoșii care transformă legea pensiilor într-un motiv de răfuială politică este total fals. Toate pensiile rămân cu același cuantum.”
Ministrul Muncii a asigurat că toate măsurile luate sunt în interesul cetățenilor și că recalcularea pensiilor se va finaliza în avantajul majorității beneficiarilor, întărind astfel stabilitatea și echitatea sistemului de pensii din România.