X

Ținta IMPORTANTĂ pe care Sebastian Burduja Anunță că România a Atins-o În mod Oficial!

Sebastian Burduja, FOTO: Facebook.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că România a reușit să își îndeplinească ținta europeană de stocare a gazelor naturale pentru iarna 2024-2025 cu mai mult de două luni înainte de termenul limită. Conform declarațiilor oficiale, România are deja înmagazinate 2,878 miliarde de metri cubi de gaze naturale, echivalentul unui grad de umplere de 90,79%. Termenul limită stabilit de Uniunea Europeană pentru atingerea acestui obiectiv era 1 noiembrie, dar România l-a atins încă din august.

“Ne menținem angajamentul din iarna trecută și pentru iarna ce urmează: românii nu vor tremura nici de frig, nici de frica facturilor”, a declarat Sebastian Burduja. “Fiecare metru cub de gaz înmagazinat acum reprezintă o garanție în plus pentru cetățeni, industrie și întreaga economie. Și, la fel de important, suntem gata, dacă va fi nevoie, să-i ajutăm și pe frații noștri de peste Prut.”

Sebastian Burduja a subliniat că România este complet pregătită pentru iarnă, putând produce zilnic aproximativ 25 milioane de metri cubi de gaze naturale și extrage din depozite alte 28 milioane de metri cubi. În plus, datorită investițiilor realizate de Transgaz, România este pregătită să importe gaze naturale sau GNL din Azerbaidjan prin Turcia sau Grecia, în cazul unei ierni severe.

La nivelul Romgaz, se desfășoară în prezent investiții majore pentru a crește capacitatea de înmagazinare a gazelor. Printre proiectele menționate de ministrul Burduja se numără:

  • Proiectul de la Birciulești, unde capacitatea va crește cu 108 milioane m³ pe ciclu. Investiția, estimată la 123 milioane de euro, din care 38 milioane sunt grant de la Comisia Europeană, este programată să fie finalizată la sfârșitul anului 2027.
  • Proiectul de la Ghercești, care va aduce o creștere a capacității la 600 milioane m³ pe ciclu. Cu un cost estimat de 125 milioane de euro, lucrările sunt programate să fie finalizate în 2028.
  • Proiectul de la Sărmășel, ce va adăuga 650 milioane m³ la capacitatea actuală, printr-o investiție de 185 milioane de euro. Proiectul este programat pentru finalizare în 2030.

Sebastian Burduja dezvăluie că aceste investiții ar fi la un nivel fără precedent, vor contribui la creșterea valorii adăugate a gazelor românești din Marea Neagră și de pe uscat. “Prin aceste măsuri, consolidăm securitatea energetică a întregii regiuni și reducem dependența de gazul rusesc”, a adăugat Burduja.

Sebastian Burduja a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în atingerea acestor obiective, de la producătorii de gaz românesc, la companiile care investesc în capacitatea de înmagazinare de gaze a României, și până la utilizatorii de capacitate.

Acest progres semnificativ al României în pregătirea pentru iarnă oferă un plus de siguranță cetățenilor și economiei naționale, consolidând, totodată, poziția țării pe piața energetică europeană.

This post was last modified on aug. 27, 2024, 8:12 AM 08:12

Disqus Comments Loading...