X

Orange Continuă să DOMINE DIGI în România, Anunțul Oficial privind Supremația Grupului

Orange a reușit să se evidențieze prin viteze superioare la internetul fix, depășindu-și principalul rival, Digi România, în 2022 și 2023. Conform datelor recente, viteza medie de internet oferită de Orange a fost aproape dublă față de cea furnizată de Digi, marcând o schimbare semnificativă în preferințele consumatorilor și în competiția de pe piața telecomunicațiilor din România.

Orange, în anul 2022, a raportat o viteză medie de descărcare de aproximativ 800 Mbps, în timp ce Digi s-a situat la 410 Mbps. Această tendință a continuat și în 2023, când Orange a reușit să atingă viteze medii tot de peste de 800 Mbps, în contrast cu Digi România, care a stagnat la aproximativ 450 Mbps. Această diferență de performanță a fost influențată în mod direct de investițiile considerabile ale Orange în extinderea și modernizarea rețelei sale de fibră optică.

Un alt factor care a contribuit la avansul Orange a fost adoptarea de tehnologii inovatoare, care au permis companiei să ofere clienților săi o experiență de navigare mai rapidă și mai stabilă. Trebuie totuși menționat faptu că baza de clienți ai Orange este mult mai mică decât cea a DIGI România, cu mai puține puncte de testare la români, deci vitezele sunt influențate și de acest lucru.

Orange Continuă să DOMINE DIGI în România, Anunțul Oficial privind Supremația Grupului

DIG România, deși rămâne un jucător important, trebuie să facă față acum presiunii de a-și îmbunătăți serviciile pentru a nu pierde teren în fața unui competitor din ce în ce mai puternic. Viteza internetului fix devine un criteriu tot mai important pentru utilizatori, iar diferențele semnificative în acest aspect ar putea influența decizia de cumpărare a multor consumatori.

DIGI România are și cea mai mare bază de clienți ai serviciilor de internet fix, cu peste 5 milioane de clienți care-i folosesc serviciile în fiecare lună, având aproape un monopol pe piață la acest moment. Investițiile masive făcute de-a lungul anilor de către operator au dat roadele dorite, iar prețurile mici pentru servicii îl mențin în continuare ca o opțiune extrem de atractivă.

Orange a demonstrat că prin investiții strategice și inovație continuă, poate domina piața de internet fix, ridicând standardele și obligând competiția să își regândească strategiile pentru a rămâne relevante în ochii consumatorilor de la nivelul întregii țări.

This post was last modified on aug. 27, 2024, 8:07 PM 20:07

Disqus Comments Loading...