Germania reactioneaza prompt si ferm din cauza problemelor majore cu care se confrunta in momentul de fata, iar asta pentru ca evenimenele din ultimele saptamani au fortat guvernul de la Berlin sa ia masuri impotriva migratiei ilegale, ceea ce va adjuta aderarea deplina a Romaniei la Schengen, iar ele ar trebui sa faca tara mai putin atractiva pentru migrantii din est.
Germania a creste numarul deportarilor, inclusiv spre tari ca Afganistan, va reduce beneficiile sociale care sunt oferite migrantilor de catre stat in fiecare luna, iar statele federale vor avea mai mult control asupra modului in care se realizeaza unele dintre proceduri, toate aceste schimbari fiind de ajutor pentru aderarea deplina a Romaniei la Schengen.
Germania a fost una dintre tarile care a rezistat cel mai mult inainte de a implementa masuri mai dure din cauza efectelor foarte serioase pe care le are migratia ilegala, insa iata ca vedem inclusiv de la Berlin hotarari care au menirea de a arata ca toleranta se apropie de zero in anumite cazuri, iar efectele ar putea ajuta aderarea Romaniei la Schengen.
“Ca stat, vom răspunde acestui act terorist cu toată severitatea necesară. Vom înăspri legile cu armele, vom întări puterile autorităților noastre de securitate pentru a putea lupta cu islamismul și mai tare decât înainte. Vom împinge și mai mult returnările, inclusiv în așa-numitele cazuri Dublin. Și vom lua măsuri suplimentare pentru a reduce migrația ilegală.
Interdicțiile au nevoie de controale eficiente. Prin urmare, vom acorda statelor puteri de control suplimentare. În viitor, Poliția Federală va avea și posibilitatea de a efectua controale aleatorii fără suspiciuni. a declarat ministrul de interne al Germaniei, Nancy Faeser.”