Sebastian Burduja, minsitrul Energiei, spune ca intr-o Românie în care peste 5.494 de gospodării trăiesc încă fără acces la electricitate, o rază de speranță a apărut pentru nouă familii din Munții Apuseni. De ieri, aceste gospodării au făcut un pas important către civilizație, aprinzând pentru prima dată lumina electrică în casele lor.
Seabastian Burduja afirma ca această realizare a fost posibilă datorită eforturilor comune ale Asociației Energia Inteligentă și Ministerului Energiei, în cadrul proiectului “Energie pentru Viață”.
„Aici sunt copii care nu mai trebuie să învețe la lumina lumânării și bătrâni care nu mai sunt nevoiți să folosească gaz lampant,” a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei. „Imaginile fac cât 1000 de cuvinte. Este rezultatul muncii voluntarilor care au adus lumina în viețile acestor oameni.”
Sebastian Burduja detaliaza faptul ca, cuu un cost de până la 3.500 EUR pentru fiecare sistem de panouri și baterii instalat, Burduja și-a exprimat ambiția de a aduce electricitatea în toate casele din România care încă nu au acces la energie electrică în următorii doi ani. „Pe 29 septembrie, vă invităm să ne alăturați la ‘Crosul Energiei – Energie pentru toți’. Fondurile strânse vor fi direcționate către acest proiect vital.”
În paralel, alte inițiative menite să promoveze energia verde iau amploare. Compania ELIS PAVAJE SRL, cu sprijinul Ministerului Energiei și al fondurilor europene, a finalizat recent instalarea unei capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile de 0,39 MW.
Sebastian Burduja spune ca proiectul, cu o valoare totală de aproximativ 2,5 milioane lei, dintre care peste 840.000 lei au fost finanțați prin Planul Național de Redresare și Reziliență, reprezintă un exemplu clar al modului în care investițiile în energia verde nu doar că protejează mediul, dar și reduc costurile operaționale pentru companiile din România.
Aproximativ 80% din energia produsă anual de această instalație va fi utilizată pentru consumul propriu al companiei, subliniind impactul pozitiv asupra competitivității și sustenabilității pe termen lung. Ministrul Burduja a adăugat: „Prin astfel de inițiative, ne reafirmăm angajamentul de a sprijini companiile românești în eforturile lor de a adopta tehnologii verzi, contribuind astfel la un viitor energetic sustenabil.”
România se îndreaptă cu pași siguri către un viitor energetic în care investițiile inteligente și responsabile fac diferența, atât pentru mediu, cât și pentru cetățenii săi.
This post was last modified on sept. 2, 2024, 12:24 AM 00:24