X

Ajutoarele de ULTIM MOMENT Anuntat de Florin Barbu pentru Fermerii si Agricultura din Romania

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, isi continua intens activitatea chiar inainte de debutul campaniei pentru alegerile parlamentare si cele prezidentiale, iar asta pentru ca in cursul zilelor trecute el a vizitat șantierul unei noi ferme de reproducție suine aflată în construcție în satul Izvoru Frumos, comuna Burila Mare, județul Mehedinți.

Florin Barbu spune ca proiectul reprezintă o investiție semnificativă, în valoare totală de peste 45 de milioane de lei (aproximativ 9,2 milioane de euro), și vizează construcția unor noi spații de cazare pentru animalele de reproducție. Această inițiativă face parte din Programul de susținere a crescătorilor de suine, aprobat prin legea nr. 195/2018.

Florin Barbu a subliniat, de asemenea, că sprijinul pentru fermierii români continuă să fie o prioritate. “Așa cum am promis, continuăm să sprijinim fermierii să investească în utilaje agricole performante”, a declarat ministrul Agriculturii. Peste 500 de fermieri din sectorul vegetal vor primi finanțare în cadrul sub-măsurii de finanțare 4.1 – Investiții în exploatații agricole, pentru achiziția de tractoare și utilaje agricole noi. În total, 511 proiecte au fost selectate pentru finanțare, cu o valoare cumulată de peste 147 de milioane de euro.

Florin Barbu a răspuns și criticilor venite din partea unor politicieni, care acuzau pierderea acestor fonduri. “Nu am pierdut aceste fonduri, așa cum susțineau unii postaci de campanie electorală. Folosim fiecare leu sau euro pentru a ne ajuta fermierii, pentru a moderniza fermele mici și mari și pentru a dezvolta agricultura românească”, a adăugat ministrul.

Raportul de selecție intermediar al sub-măsurii 4.1 a fost deja publicat pe site-ul www.afir.ro, unde fermierii pot consulta lista celor 511 proiecte eligibile. Aceste proiecte au solicitat finanțare nerambursabilă pentru achiziția de utilaje agricole moderne, contribuind la dezvoltarea fermelor românești și la creșterea competitivității pe piața agricolă.

Florin Barbu spune ca ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) continuă să fie un partener de încredere pentru fermierii români, oferindu-le sprijinul necesar pentru a investi în echipamente moderne și eficiente. Această finanțare vine într-un moment crucial pentru agricultură, asigurând dezvoltarea durabilă și modernizarea exploatațiilor agricole din România.

Redactia iDevice.ro

This post was last modified on sept. 8, 2024, 2:05 PM 14:05

Disqus Comments Loading...