Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat un nou proiect de Ordin ministerual, care de aceasta data vizeaza modificarea tarifelor pentru serviciile specifice oferite de Centrul Roman pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV). Aceasta initiativa se refera la actualizarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 244/2020.
Ministrul Transporturilor mentioneaza in ordin ca, Consiliului de Conducere al CERONAV nr. 74 din 26 septembrie 2024 si in conformitate cu legislatia in vigoare, noul proiect introduce un tarif obligatoriu pentru un curs esential de siguranta maritima. Acest curs, intitulat “Manevra Navei – Proceduri de Urgenta – Exercitii pe Simulatorul de Navigatie” (cod ESHP), are o durata de 24 de ore, iar tariful este stabilit la 1.634 lei per cursant.
Acest curs face parte dintr-o initiativa menita sa asigure respectarea cerintelor Rezolutiei Adunarii Generale a Organizatiei Maritime Internationale (IMO) nr. A930(23), care vizeaza recomandarile privind pregatirea profesionala, certificarea si procedurile de lucru pentru pilotii maritimi, cu exceptia celor de mare larga.
Ministrul Transporturilor subliniaza ca scopul acestei initiative este de a imbunatati nivelul de pregatire al personalului maritim, astfel incat sa fie asigurata siguranta navigatiei si prevenirea accidentelor maritime. CERONAV, in calitate de institutie cu traditie si expertiza in pregatirea personalului maritim, isi propune sa ofere cursuri la cele mai inalte standarde internationale.
Calculatia tarifului a fost realizata tinand cont de cheltuielile directe si indirecte asociate cursurilor, acestea fiind distribuite in functie de ponderea fiecarui curs in totalul orelor programate. Printre factorii care au contribuit la stabilirea acestor costuri se numara datele cuprinse in programele analitice aprobate de conducerea CERONAV, bugetul de venituri si cheltuieli, precum si planul de amortizare a mijloacelor fixe.
Deasemenea, au fost luate in considerare cheltuielile necesare pentru mentenanta echipamentelor si pentru actualizarea materialelor didactice utilizate in cadrul cursurilor, astfel incat acestea sa fie mereu in conformitate cu cele mai recente cerinte internationale.
Ministrul Transporturilor a mentionat ca pentru taxa de reexaminare s-a avut in vedere cuantumul stabilit de Procedura Operationala P.O. 09, care prevede ca reexaminarea va avea loc dupa achitarea unei taxe ce reprezinta valoarea a 2 ore din tariful cursului. In cazul cursului ESHP, taxa de reexaminare este de 136 lei.
Aceasta taxa este necesara pentru a acoperi costurile suplimentare generate de organizarea sesiunilor de reexaminare si de evaluarea suplimentara a cunostintelor cursantilor. Ministrul a subliniat ca masura are ca scop asigurarea unui nivel ridicat de competente pentru toti cei care finalizeaza aceste cursuri.
Proiectul de Ordin urmeaza sa fie aprobat, iar modificarea tarifelor va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial. Ministrul a indemnat toate partile implicate sa fie proactive in implementarea noilor reglementari si sa sprijine eforturile de crestere a calitatii serviciilor de pregatire oferite de CERONAV.
This post was last modified on nov. 1, 2024, 9:23 PM 21:23