Ministrul Mediului Anunta Peste 2.000 de Insule Ecologice Digitalizate in Romania

Ministrul Mediului Anunta Peste 2.000 Insule Ecologice Digitalizate Romania

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunta in mod oficial ca peste 2.000 de insule ecologice digitalizate vor intra in functiune pana la sfarsitul acestui an in zeci de orase din Romania, cu sprijinul Ministerului Mediului si finantare din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).

Ministrul Mediului transmite ca aceste sisteme inteligente de colectare a deseurilor se alatura celor deja instalate de multe administratii locale, avand ca scop imbunatatirea ratei de colectare separata a deseurilor municipale si promovarea unor comunitati mai curate si mai verzi.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat ca aceste insule ecologice reprezinta un pas important in remedierea situatiei rusinoase care mentine Romania pe ultimul loc in clasamentele europene privind gestionarea deseurilor. “Ne asiguram ca putem creste intr-un ritm mai alert decat pana acum rata de colectare separata a deseurilor municipale”, a spus ministrul.

Orase precum Somcuta Mare (Maramures), Petrosani, Talmaciu si Copsa Mica (Sibiu), Zlatna (Alba), Timisoara, Tecuci, Galati, Siret (Suceava) si Tulcea sunt doar cateva dintre localitatile unde, in perioada urmatoare, locuitorii vor putea colecta deseurile in ecoinsule supraterane, pe cinci fractii: sticla, plastic, hartie, biodegradabil si deseuri reziduale.

Accesul la noile platforme de salubritate se va face fie pe baza de cartela, fie prin intermediul telefonului mobil, utilizand aplicatia asociata. Acest sistem nu doar faciliteaza accesul digitalizat, ci si permite operatorilor de servicii de salubritate sa monitorizeze si sa raporteze in timp real nivelul de umplere al containerelor si cantitatea de deseuri colectata pe fiecare fractie la nivel de cartier.

“Este un impuls pentru colectare si reciclare, dar si un pas in plus in aplicarea principiului ‘Plateste pentru cat arunci’, prima conditie pentru facturi corecte”, a subliniat Mircea Fechet.

Implementarea insulelor ecologice continua in intreaga tara, atat cu sisteme de colectare de suprafata, cat si subterane. Ministrul Mediului isi exprima speranta ca, pe masura ce tot mai multi cetateni se vor obisnui cu acest mod civilizat de gestionare a deseurilor menajere, bazat pe noile tehnologii, colectarea selectiva va deveni o practica obisnuita chiar si in comunitatile unde aceasta lasa de dorit.

Prin aceste masuri, autoritatile spera sa imbunatateasca semnificativ gestionarea deseurilor la nivel national si sa alinieze Romania la standardele europene in domeniu.

author avatar
Redactia iDevice.ro