Stefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, anunta una dintre foarte importantele actiuni derulate in aceasta perioada, iar asta deoarece el a a primit vizita unei delegatii din Japonia, condusa de Shinji Takeuchi, viceministrul Economiei, Comertului si Industriei din Japonia.
Stefan-Radu Oprea transmite ca intalnirea a avut ca tema aprofundarea relatiilor bilaterale dintre cele doua state, in special prin promovarea de parteneriate si investitii strategice in domenii precum industria, energia regenerabila, noile tehnologii si turismul.
Stefan-Radu Oprea a subliniat importanta relatiei strategice dintre Romania si Japonia, mentionand oportunitatile pe care tara noastra le ofera companiilor interesate de investitii. „Prezenta companiilor japoneze in Romania este deja semnificativa, in special in sectorul automotive, iar investitorii japonezi sunt cei mai buni ambasadori ai tarii noastre. Ei pot confirma existenta unui mediu propice pentru afaceri,” a declarat oficialul roman.
Romania a facut pasi semnificativi pentru modernizarea cadrului legislativ, inclusiv prin reforme in Parteneriatul Public-Privat si prin demersuri de aderare la OCDE, masuri care vor contribui la cresterea predictibilitatii economice si vor deschide noi oportunitati de dezvoltare pentru tara.
„Romania beneficiaza de un mix energetic unic, de o pozitie geografica excelenta si de portul Constanta care ofera acces la Marea Neagra. Avem resurse si minți creative. Ne dorim, asemenea Japoniei, sa avem o energie curata si sa valorificam toate aceste resurse.
Putem capta carbonul in rezervoarele de gaz natural epuizate si putem produce amoniac albastru. De asemenea, avem o traditie in sectorul petrolier si legislatie pentru proiecte offshore, ceea ce face din Romania un loc ideal pentru investitii,” a adaugat Oprea.
Stefan-Radu Oprea a mentionat si alte domenii cu potential de colaborare, precum antreprenoriatul si turismul. „Romania se mandreste cu ecosisteme puternice de cercetare tehnologica. In turism, avem in vedere crearea unor rute comune cu tarile vecine pentru a atrage turistii din afara Europei. Astfel, oferim o experienta mai variata pentru cei care doresc sa viziteze mai multe tari din regiune,” a spus ministrul.
Viceministrul japonez Shinji Takeuchi a salutat parteneriatul strategic cu Romania si a evidentiat interesul in crestere al investitorilor japonezi pentru tara noastra. Vizita delegatiei japoneze, care include reprezentanti ai unor companii de top precum IHI, Mitsubishi Heavy Industries, Mizuho Bank, Kawasaki Heavy Industries si Marubeni, reflecta acest interes si deschide calea pentru noi colaborari in domeniile energiei, cercetarii, tehnologiei si infrastructurii.
Viceministrul Takeuchi a reiterat sprijinul Japoniei pentru aderarea Romaniei la OCDE si a apreciat implicarea tarii noastre in organizarea Expozitiei Mondiale de la Osaka, Kansai 2025. El i-a adresat ministrului Oprea o invitatie oficiala de a participa la acest eveniment, o oportunitate ideala pentru Romania de a-si prezenta potentialul economic si inovatia pe scena internationala.
Stefan-Radu Oprea transmite ca la finalul intrevederii, cei doi oficiali au semnat o declaratie comuna prin care au reafirmat angajamentul de a consolida cooperarea dintre Romania si Japonia, marcand astfel un nou pas in directia intaririi relatiilor bilaterale si deschiderii unor noi perspective economice pentru ambele tari.
This post was last modified on nov. 7, 2024, 1:50 PM 13:50