Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a facut o oprire la Rastolita pentru a evalua stadiul lucrarilor la hidrocentrala locala, un proiect inceput in 1989 si blocat timp de decenii de diversele Guverne ale Romaniei care s-au perindat pe la Palatul Victoria, insa lucrurile se vor schimba in viitor.
Sebastian Burduja a subliniat ca, desi au existat numeroase obstacole si opozitie din partea unor organizatii de mediu, acordul de mediu a fost obtinut recent, datorita colaborarii cu ministrul Mediului, Mircea Fechet. “Este o mare victorie,” a spus Burduja, accentuand importanta finalizarii acestui proiect.
Proiectul hidrocentralei Rastolita a beneficiat de investitii de peste 1 miliard de lei de-a lungul anilor, iar stadiul lucrarilor se apropie de final, cu un progres de peste 95%. Ministrul Energiei a declarat cu fermitate ca nu se va opri pana cand centrala nu va fi complet functionala. Lucrarile sunt programate sa fie finalizate in decembrie, iar hidrocentrala va incepe sa produca energie pentru Romania in 2025.
“Celor care nu mai cred in capacitatea noastra de a finaliza proiectele incepute si celor care se opun independentei energetice a Romaniei le spun direct: NU VETI REUSI. AJUNGE,” a transmis Burduja.
Sebastian Burduja spune ca la Harghita, la Remetea, ministrul Burduja a participat la inaugurarea unei investitii majore in infrastructura energetica locala. Distributie Energie Electrica Romania, parte a Grupului Electrica, a finalizat o investitie de aproape 42 de milioane de lei pentru o noua statie electrica de transformare.
Aceasta va asigura alimentarea cu energie electrica pentru zona industriala si pentru localitatile din apropiere. Noul proiect include doua transformatoare de mare capacitate, 10 linii de tensiune medie, precum si o retea subterana de 20 km, menita sa sustina viitorii consumatori.
Sebastian Burduja afirma ca aceasta investitie, cofinantata in proportie de 50% de un investitor privat, marcheaza un pas important catre securitatea energetica si extinderea accesului la energie pentru toate regiunile Romaniei. “Modernizarea va permite inclusiv conectarea prosumatorilor, iar reteaua va deveni mai sigura si mai flexibila,” a adaugat Burduja.
Proiectul de la Remetea face parte dintr-o viziune ampla a Ministerului Energiei, care include fonduri nerambursabile de 1,7 miliarde de euro deja alocate pentru Transelectrica si pentru operatorii de distributie. Aceste masuri urmaresc sa transforme Romania intr-un actor de baza pe piata energetica europeana, consolidand independenta energetica a tarii.
“De la productia de energie si pana la distributie, asistam la o schimbare de paradigma, una care va aduce beneficii pe termen lung pentru toti romanii,” a concluzionat Sebastian Burduja.