Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, dezvaluie o noua Hotarare a Guvernului Romaniei, prin care urmeaza sa fie adoptat un nou mecanism pentru stabilirea si actualizarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.
Simona Bucura-Oprescu transmite ca decizia vine in contextul Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European si a Consiliului, care urmareste asigurarea unor salarii minime adecvate in Uniunea Europeana, astfel incat lucratorii sa beneficieze de un trai decent indiferent de locul de munca. Romania are termen pana la 15 noiembrie 2024 pentru a transpune aceasta directiva in legislatia nationala.
In cadrul PNRR, reforma modului de stabilire a salariului minim este o componenta esentiala. Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS) a colaborat cu Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale (INCSMPS) pentru a dezvolta un mecanism obiectiv de stabilire a salariului minim.
Simona Bucura-Oprescu mentioneaza ca INCSMPS a propus trei scenarii alternative, iar in urma consultarilor cu partenerii sociali, a fost ales al doilea scenariu. Acesta prevede ca salariul minim brut pe tara se stabileste si se actualizeaza luand in calcul evolutia ratei inflatiei si evolutia productivitatii muncii prognozate.
Simona Bucura-Oprescu, a subliniat importanta acestui nou mecanism pentru asigurarea unui sistem salarial echitabil si eficient. Noul cadru legal stabileste o formula de calcul care ia in considerare indicatorii economici relevanti, asigurand astfel o abordare transparenta si predictibila in stabilirea salariului minim.
Daca raportul dintre valoarea salariului minim prognozat si castigul salarial mediu brut lunar este mai mic de 52%, se vor purta negocieri in cadrul Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social. Scopul este de a stabili salariul minim intr-o marja cuprinsa intre rezultatul formulei de calcul si un nivel orientativ de 47%-52% din castigul salarial mediu brut.
Simona Bucura-Oprescu sustine ca [roiectul de act normativ prevede si etapele calendarului anual de implementare si functionare a mecanismului. Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale are responsabilitatea de a stabili, implementa, monitoriza si evalua mecanismul, precum si de a prezenta raportul anual privind actualizarea salariului minim.
Implicarea partenerilor sociali este esentiala in acest demers. Acestia vor participa atat in cadrul Comisiei de dialog social din MMSS, cat si in Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social. Aceasta colaborare asigura ca toate partile interesate contribuie la procesul de decizie, promovand astfel un mediu de lucru echitabil si sustenabil.
Simona Bucura-Oprescu dezvaluie ca proiectul de lege a fost transmis Parlamentului Romaniei pentru adoptare in regim de urgenta si se afla in procedura de promulgare de catre Presedintele Romaniei. Implementarea noului mecanism este prevazuta sa inceapa in anul 2024, marcand un pas important in alinierea legislatiei nationale la standardele europene si in asigurarea unor salarii care sa reflecte realitatea economica si sociala a tarii.
Prin adoptarea acestui mecanism, Romania isi reafirma angajamentul de a imbunatati conditiile de munca si de trai pentru cetatenii sai, contribuind totodata la consolidarea unei economii competitive si reziliente in cadrul Uniunii Europene.