Elena Lasconi, candidat la functia de Presedinte al Romaniei, a lansat un apel fervent catre cetateni si institutiile statului, subliniind importanta cruciala a alegerilor care vor avea loc pe 1 si 8 decembrie. Separat, ea pune in discutie metodele folosite de campania lui Calin Georgescu pentru promovarea acestuai prin TikTok, cerand investigarea acestuia si a acestora.
“Noi am sesizat toate cele sase institutii ale statului care se ocupa cu asta. Am facut apel la SRI pentru ca se ocupa de securitate cibernetica. E important sa aflam opinia serviciilor din Romania. SRI trebuia sa aiba semnale ca se intampla acest lucru, nu ne jucam. Nu stiu de ce nu avem aceste informatii si de ce trebuie sa vina Elena Lasconi cu informatii catre SRI”, a declarat Lasconi, exprimandu-si ingrijorarea fata de potentialele amenintari la adresa securitatii nationale.
Elena Lasconi a subliniat ca alegerile nu sunt doar despre cine va ocupa scaunul de la Cotroceni sau despre cine va forma viitorul Guvern, ci despre directia in care se va indrepta tara. “Este despre ce fel de tara vrem sa fim: una democratica, care apreciaza libertatea si valorile europene, sau o tara care se intoarce mult in negura trecutului, in izolare, cu legionari ajunsi in fruntea statului, o tara la mana Rusiei”, a avertizat primarul.
Elena Lasconi a accentuat importanta apartenentei la Uniunea Europeana si la NATO: “Vom decide daca vrem sa fim in Europa, daca vrem sa fim protejati de NATO sau sa ajungem vasalii lui Vladimir Putin. Pe 1 si 8 decembrie, votam pentru Romania pe care vrem sa o lasam copiilor nostri.
Votam pentru o tara moderna, care construieste spitale, scoli, autostrazi, pentru o Romanie care protejeaza drepturile fiecarui cetatean si care este respectata in Europa.”
Elena Lasconi a facut un apel la responsabilitate si vigilenta din partea cetatenilor: “Este important sa decidem cu ochii deschisi pe cine punem sa ne reprezinte in Parlament, cui dam mandat sa faca Guvernul, pe cine lasam sa ne conduca. Asta decidem duminica aceasta. Votam daca rezistam in fata acestei invazii rusesti.”
Referindu-se la anumite figuri politice, Lasconi a mentionat: “Calin Georgescu si cei care-l sprijina pe acest drum sunt un pericol pentru Romania. Discursul lor, al urii, al intoarcerii in trecut, al izolarii, este un pericol pentru democratie.
Eu imi doresc o tara a respectului, a valorilor democratice, a luptei impotriva coruptiei si privilegiilor. O tara proeuropeana, o tara care sa continue sa faca parte din marea familie a NATO.” Elena Lasconi a indemnat la unitate si actiune: “Va chem sa fiti alaturi de mine in aceasta lupta pentru democratie. Romania trebuie sa mearga inainte, nu inapoi.”
Elena Lasconi face aceste declaratii intr-un moment in care ingrijorarile privind influenta externa si posibilele amenintari la adresa democratiei sunt tot mai prezente in discursul public. Prin apelul sau, Elena Lasconi subliniaza necesitatea unei implicari active din partea cetatenilor si a institutiilor statului pentru a asigura un viitor stabil si prosper pentru Romania.
Alegerile din 1 si 8 decembrie sunt vazute ca un punct de cotitura, nu doar in politica interna, ci si in pozitionarea Romaniei pe scena internationala. Participarea la vot si alegerea unor lideri care sustin valorile democratice si europene sunt, potrivit Elenei Lasconi, esentiale pentru mentinerea parcursului occidental al tarii.