Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat astazi ca anul 2024 a fost si ramane un an complicat, insa sectorul energetic din Romania incheie anul cu un numar record de proiecte finalizate, oferind sperante pentru reducerea facturilor la energie pentru romani si companii.
“2024 a fost si ramane un an complicat pana la final. Pentru sectorul energetic, incheiem anul cu un numar record de proiecte finalizate, iar asta este cea mai buna veste. De ce? Pentru ca doar printr-o productie mai mare de energie electrica si de gaz aici, in Romania, vom reusi sa reducem facturile romanilor si companiilor romanesti,” a explicat Burduja.
In prezent, cele mai importante surse de productie de energie electrica sunt centralele eoliene, care detin 31,8% din totalul energiei active, generand 2300 MW. “Bate vantul, mai ales in zona Dobrogei, iar asta ne ajuta sa tinem de rezerva de apa din lacurile de acumulare si de stocurile de carbune si de gaz,” a adaugat ministrul.
Aceste conditii permit abordarea sezonului rece de pe pozitii prudente, cu lacurile energetice avand un grad de umplere de 58,8%, peste 500.000 de tone de stoc de carbune si 73,7% stocuri de gaz in depozite, echivalentul a peste 2,4 miliarde de metri cubi.
Burduja a subliniat si realizari importante din acest an: “Este primul an dupa foarte multi in care Romania a pus in functiune aproape 1200 MW in grupuri noi. O noua promisiune indeplinita — sa depasim 1000 MW. Chiar zilele trecute, Dispecerul Energetic National a mai emis acorduri de punere in functiune pentru centrale electrice fotovoltaice ale caror putere instalata totala insumeaza 185 MW.”
Un alt punct de referinta pentru 2024 este recordul in noile capacitati de stocare a energiei, facilitate de investitiile private, fondurile din PNRR si schimbarile legislative initiate de Ministerul Energiei. “In Romania, 12 instalatii de stocare a energiei sunt deja operationale, cu o putere totala de 137,2 MW si o capacitate cumulata de 269 MWh. Doar zilele trecute, au fost pusi in functiune 54 MW in doua instalatii de stocare: IS Campia Turzii (Nova Power) si IS Galbiori 2 (Monsson).”
Ministerul Energiei are planuri ambițioase pentru urmatorii ani: “Prin contractele deja semnate din PNRR, vom mai pune in functiune in urmatoarele 24 de luni inca aproape 1000 MW, iar prin banii obtinuti din Fondul pentru Modernizare, apel in curs, vom mai avea cel putin inca 1500-2000 MW pana in 2028.”
Importanta capacitatilor de stocare a energiei este evidentiata de Burduja: “Ele ne permit sa avem energie mai multa in sistemul romanesc si atunci cand nu straluceste soarele sau nu bate vantul. Fiecare MW nou insemna sansa Romaniei de a avea o energie mai sigura, mai ieftina si mai curata.”
De asemenea, dezvoltarea capacitatilor de stocare este sustinuta de productia de baterii romanești, prin fondurile PNRR: “Am semnat deja primele contracte, inclusiv investitia unica a Lockheed Martin la Oradea, unde se vor produce baterii bazate pe o tehnologie de varf la nivel mondial. Aceste companii au decis sa investeasca in dezvoltarea, la noi in tara, a bateriilor.”
Burduja a concluzionat: “Romania trece printr-un proces de transformare in sectorul energetic, care nu mai insemna, de desi foarte important, doar securitate si siguranta energetica, independenta sau preturi mai mici, ci si transformarea acestui sector intr-unul de crestere economica. Cu viziune si incredere, pentru energia Romaniei de maine — inainte, impreuna!”