X

Documentul cu o Schema de ULTIM MOMENT Anuntata de Florin Barbu pentru Agricultura din Romania

Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, anunta ca MADR a publicat, pe site-ul propriu, versiunea finala a unui document extrem de important, care vizeaza Ghidului Solicitantului pentru Schema de ajutor destinata sustinerii investitiilor in noi capacitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul intreprinderilor din sectorul agricol si industria alimentara.

Florin Barbu spune in mod oficial ca aceasta initiativa marcheaza deschiderea celei de-a doua sesiuni de depunere a cererilor de finantare, care incepe pe 24 decembrie 2024 si se va incheia pe 28 februarie 2025, putand ajuta multi agricultori sa-si dezvolte afacerile mai usor.

Schema este derulata de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), iar fondurile disponibile in aceasta sesiune se ridica la 150 de milioane de euro. Banii sunt impartiti in functie de tipul sursei de producere a energiei regenerabile si de capacitatea instalata: capacitati mai mici de 1 MW, inclusiv; sursa solara: 90.000.000 Euro; sursa eoliana: 2.000.000 Euro; capacitati mai mari de 1 MW; sursa solara: 40.000.000 Euro; sursa eoliana: 18.000.000 Euro.

Florin Barbu mentioneaza ca valoarea ajutorului de stat poate ajunge pana la 100% din costurile eligibile, iar suma maxima nerambursabila difera in functie de tipul de sursa. Pentru energia eoliana, un proiect poate obtine pana la 700.000 de euro pe MW, indiferent de capacitatea instalata.

In cazul energiei solare, suma variaza intre 650.000 euro pe MW pentru capacitatile mai mici sau egale cu 1 MW, inclusiv, si 550.000 euro pe MW pentru capacitatile instalate de peste 1 MW.

Beneficiarii eligibili sunt intreprinderile din sectorul agricol sau din industria alimentara, constituite si inregistrate la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), precum si organizatii sau federatii de organizatii din domeniul imbunatatirilor funciare (OUAI/FOUAI).

Florin Barbu subliniaza ca proiectele selectate vor urmari realizarea de noi capacitati de producere a energiei electrice (sub 1 MW inclusiv si peste 1 MW), din surse solare sau eoliene, cu sau fara stocare.

Finantarea acordata prin aceasta schema provine din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, in timp ce MADR, prin AFIR, este responsabil pentru administrarea si implementarea efectiva a programului. Totodata, cei interesati pot consulta Ghidul solicitantului pe site-ul MADR si pe portalul AFIR, in sectiunea dedicata Schemei de energie, pentru a obtine informatii detaliate si a depune proiectele online.

Redactia iDevice.ro

This post was last modified on dec. 27, 2024, 1:11 PM 13:11

Disqus Comments Loading...