Schengen ar trebui sa insemne circulatie libera intre tarile din sistem, iar aderarea Romaniei cu granitele terestre ar trebui sa ne simplifice foarte mult viata, insa MAI transmite ca indeplinirea acestui vis inseamna si punerea in aplicare a unor masuri menite sa faciliteze acest tranzit liber, iar ele implica investitii substantiale ale statului pentru indeplinirea obligatiilor.
Schengen este un spatiu de libera circulatie protejat de catre tarile UE cu multa tehnologie, astfel incat traficul sa poata fi mentinut liber, fara a se pune in pericol siguranta granitelor, iar ministrul MAI, Catalin Predoiu, spune ca aderarea Romaniei inseamna si ridicarea unui baraj tehnologie la granitele tarii noastre, pentru ca noi sa circulam liber.
Schengen ne-a primit intr-un final, dar pentru a ramane in sistem este nevoie sa punem in aplicare si rigorile sistemului, Catalin Predoiu explicand mai jos ceea ce trebuie sa aduca aderarea Romaniei pentru ca acea circulatie libera pe care o doream cu totii, sa nu fie doar un vis greu de indeplinit, in final.
“Munca de protecție a frontierei mai grea acum de făcut. E mult mai greu de făcut și va trebui să dezvoltăm, să investim în Poliția de Frontieră, să o echipăm tehnologic, să-I strângem cooperarea, pentru că este un tip mai inteligent de a proteja frontiera, dar în același timp mai dificil.
Trebuie să ridicăm un baraj tehnologic la frontieră, astfel încât să nu mai stingherim circulația oamenilor, pentru cel mai simplu e să oprești cetățeanul sau mijlocul de transport și să controlezi, dar asta înseamnă să faci o coadă de nu se mai termină. Dacă vrei să-i dai drumul să circule, trebuie să fie cu alte mijloace.”