X

Mesajele lui Sebastian Burduja pentru Milioane de Romani privind Viitorul Energiei in Romania

Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, a subliniat importanta comunicarii publice in domeniul energiei, precum si rolul tot mai mare al energiei eoliene in mixul energetic al Romaniei. Oficialul a precizat ca una dintre atributiile unui ministru este sa informeze populatia si sa explice cat mai clar mecanismele care stau la baza productiei de energie, avand in vedere ca energia influenteaza fiecare aspect al vietii de zi cu zi.

Potrivit datelor prezentate, la aceasta ora, energia eoliana asigura aproximativ 27% din productia de electricitate a tarii, echivalentul a circa 2000 MW. Acest nivel ridicat a fost obtinut datorita conditiilor meteorologice favorabile, vantul din ultimele zile contribuind semnificativ la reducerea dependentei de alte surse de energie. In prezent, productia totala depaseste 7200 MW, in timp ce consumul intern se situeaza la peste 8000 MW, diferenta fiind asigurata prin importuri.

Ministrul Burduja a prezentat si motivele pentru care Romania continua sa importe energie, printre care se numara necesitatea de a conserva rezervele de apa din hidrocentrale pe fondul unui an 2024 foarte secetos, precum si faptul ca productia pe carbune poate fi mai scumpa in anumite conditii de piata. De asemenea, Romania a pierdut circa 7000 MW in capacitati de productie intre 2009 si 2022, iar acest deficit trebuie compensat din importuri pana la finalizarea noilor proiecte energetice.

Pe langa productia eoliana si hidro, un alt element inovator il reprezinta stocarea energiei in baterii, un sector aflat in plina dezvoltare. In prezent, exista aproximativ 10 MW de baterii in functiune, insa proiectele finantate din fonduri nerambursabile prin Ministerul Energiei vor contribui la cresterea capacitatii la 1000 MW pana in 2027.

In ceea ce priveste investitiile semnificative pentru cresterea productiei eoliene, ministerul actioneaza prin PNRR, care prevede 300 MW cu contracte semnate si 30 MW deja pusi in functiune in 2024 la Medgidia, prin Fondul pentru Modernizare, care sustine proiecte de productie si autoconsum insumand aproape 1000 MW (apel inchis, proiecte in evaluare), precum si prin Contractele pentru diferenta (CfD), unde sunt semnate contracte pentru 1100 MW.

Burduja a reiterat necesitatea de a pastra Romania “cu vant in panze”, atat la propriu, prin sustinerea energiei eoliene, cat si la figurat, mentinand directia corecta spre democratie, dezvoltare si transparenta. Potrivit estimarilor sale, situatia importurilor se va imbunatati semnificativ incepand cu 2026, cand vor intra in functiune cel putin 1500-2000 MW in banda, proveniti din proiecte precum centralele de la Iernut, Mintia, Navodari sau Rastolita, precum si din cateva CET-uri noi.

“In final, viitorul energetic al Romaniei depinde si de alegerile fiecarui cetatean. Unii sustin in continuare importul de gaz rusesc, dar noi vom continua sa dezvoltam solutii interne si sa valorificam sursele regenerabile. Asta inseamna independenta energetica adevarata,” a concluzionat Sebastian Burduja, care a subliniat ca va continua sa ofere informatii transparente si corecte cetatenilor, pe masura ce proiectele energetice avanseaza.

Redactia iDevice.ro

This post was last modified on ian. 19, 2025, 12:00 AM 00:00

Disqus Comments Loading...