Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a facut o serie de declaratii extrem de importnate intr-un context foarte complicat pentru toata Romania, iar asta deoarece a subliniat faptul ca Ministerul Sanatatii monitorizeaza in permanenta stocurile de medicamente din intreaga tara.
„Stiti bine ca au fost probleme legate de serul fiziologic, insa acestea nu se refera la medicamentele complexe”, a declarat Rafila, insistand ca situatia este gestionata corespunzator.
Ministrul Sanatatii a precizat ca politica de pret a medicamentelor in Romania este stabilita de foarte multi ani si ca, conform prevederilor legale, pretul unui medicament trebuie sa fie cel mai mic dintr-un cos de 12 tari din Uniunea Europeana.
„Am avut intalniri repetate cu producatorii de medicamente, in special cu cei de medicamente generice, deoarece serul fiziologic este un astfel de produs farmaceutic – nu reprezinta altceva decat clorura de sodiu intr-un mediu steril”, a explicat Rafila.
Pentru a face fata perioadelor in care solicitarile spitalelor sunt sporite, ministerul a colaborat cu producatorii si a mobilizat si compania nationala UNIFARM. „Problema este legata de distribuirea din depozite a acestor cantitati de ser, care necesita o manipulare laborioasa. Am gasit impreuna solutii ca sa depasim aceasta perioada dificila”, a afirmat ministrul.
Ministrul Sanatatii a anuntat ca in curand va fi publicata, in colaborare cu Agentia Nationala a Medicamentului, o lista de medicamente critice. Aceasta lista, elaborata in contextul eforturilor comune din tarile Uniunii Europene, va asigura conditii preferentiale pentru produsele esentiale, prevenind astfel disparitia lor de pe piata farmaceutica.
Alexandru Rafila a abordat si subiectul inchiderii scolilor in contextul pandemiei. Rafila a declarat ca nu este un adept al acestei masuri si ca, in situatii punctuale, solutiile locale sunt mult mai potrivite. „Cred ca daca fiecare inspectorat scolar sau scoala ia masurile recomandate de ani de zile – informarea parintilor, izolarea copiilor cu infectii respiratorii – putem mentine activitatea didactica in functiune. Nu sunt un adept al inchiderii scolilor”, a afirmat ministrul.
Rafila a adus in discutie si experienta din perioada pandemica, remarcand ca, la momentul inchiderii scolilor, numarul cazurilor de infectie cu COVID-19 era extrem de redus. „Tin minte ca atunci cand s-au inchis scolile, la nivel national existau doar 35 de cazuri intr-o saptamana. Multe familii si-au dat seama ca masurile excesive aplicate au avut efecte traumatizante”, a subliniat ministrul.
El a adaugat ca deciziile privind masurile de protectie in mediul scolar trebuie luate in stransa colaborare cu fiecare directie de sanatate publica, organism care reprezinta autoritatea Ministerului Sanatatii in teritoriu. „Exista situatii punctuale in care, intr-o anumita clasa, numarul cazurilor poate fi ridicat, dar nu trebuie impusa o regula generalizata a inchiderii unitatilor scolare”, a concluzionat Rafila.
Declaratiile ministrului Rafila vin intr-un moment in care autoritatile incearca sa gaseasca un echilibru intre nevoia de a proteja populatia si importanta mentinerii activitatii educationale. Parteneriatele cu producatorii de medicamente si colaborarea cu autoritatile locale vor continua sa joace un rol esential in gestionarea atat a aprovizionarii cu produse farmaceutice, cat si in luarea deciziilor privind masurile de protectie in scoli.
This post was last modified on feb. 8, 2025, 8:45 AM 08:45