X

Comisia Europeana Anunta Detalii de ULTIMA ORA despre Planul de Inarmare a Europei

Comisia Europeana a anuntat astazi lansarea unui ambitios plan de securitate, denumit „ReArm Europe”, menit sa mobilizeze aproape 800 de miliarde EUR pentru intarirea capacitatii de aparare a continentului. Intr-un discurs ferm si hotarat, reprezentantii Comisiei au subliniat ca Europa traieste in prezent cele mai critice si periculoase vremuri din ultimele decenii.

„Nu mai exista indoieli cu privire la amenintarile la adresa securitatii europene. Adevarata intrebare este daca Europa poate actiona suficient de rapid si hotarat pentru a raspunde acestor provocari”, a declarat presedintele Comisiei intr-o conferinta de presa.

Planul prezentat de Comisia Europeana vizeaza cinci masuri concrete, prima dintre acestea fiind activarea unei clauze speciale care permite statelor membre sa-si majoreze semnificativ cheltuielile pentru aparare, fara riscul procedurii de deficit excesiv. Aceasta masura ar putea genera un spatiu fiscal suplimentar de pana la 650 miliarde EUR pe parcursul a patru ani, daca statele membre isi cresc cheltuielile cu apararea cu o medie de 1,5% din PIB.

O alta propunere semnificativa este crearea unui nou instrument financiar de imprumuturi in valoare de 150 miliarde EUR, destinat achizitiilor comune de echipamente militare. Acesta ar include sisteme avansate de aparare antiaeriana, antiracheta, drone, sisteme de artilerie, dar si tehnologie cibernetica. Potrivit Comisiei, acest mecanism va consolida interoperabilitatea fortelor europene si va reduce costurile echipamentelor prin cumpararea in comun.

De asemenea, Comisia Europeana propune redirectionarea fondurilor existente din politica de coeziune catre investitii strategice in aparare. „Statele membre care aleg aceasta cale vor beneficia de stimulente suplimentare”, a explicat Comisia.

In plus, mobilizarea capitalului privat prin accelerarea Uniunii Economiilor si Investitiilor si implicarea Bancii Europene de Investitii reprezinta ultimele doua axe ale planului.

„Europa este gata sa-si asume responsabilitatea pentru propria securitate. Acest plan nu doar ca sprijina imediat Ucraina in contextul actual, dar raspunde si unei necesitati pe termen lung: aceea ca Europa sa fie capabila sa-si asigure singura securitatea”, au mai precizat oficialii europeni. Propunerile Comisiei vor fi discutate pe larg la urmatoarea reuniune a Consiliului European.

Redactia iDevice.ro

Disqus Comments Loading...