Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, marcheaza un moment important pentru Sectorul Energetic National, prin reluarea lucrarilor la centrala pe gaz de la Iernut – una dintre cele mai importante investitii strategice. Sebastian Burduja a declarat: “Am fost in santierul centralei pe gaz de la Iernut, una dintre cele mai importante investitii strategice din Sectorul Energetic National. Proiectul a fost inceput in 2016 si s-a blocat in 2019, la stadiul de 80%.”
Ministerul Energiei, la inceputul mandatului sau a reusit sa semneze ordinul de reincepere a lucrarilor, dupa colosale eforturi diplomatice, politice si juridice – eforturi despre care “candva merita scrisa o carte”. In prezent, stadiul de executie a termocentralei a atins 97%, insa ministrul sublinia ca, desi este un progres bun, este inca insuficient: “Doar 3% ne mai desparte de punerea in functie. Atat de putin si totusi atat de provocator.”
Intr-o intalnire sustinuta astazi, au participat echipele de conducere din partea companiilor Duro Felguera si General Electric, partenerii principali implicati in proiect din inceput. Conform actualului contract, lucrarile trebuie terminate pana pe 2 iunie, iar mesajul transmis a fost unul ferm:
“Nu vom mai tolera intarzierile, amanarile si pretextele. Responsabilitatea acestora revine constructorului, iar prioritatea noastra este sa gasim solutiile, in contextul dificultatilor financiare pe care le intampina Duro Felguera, compania fiind in procedura de concordat preventiv.”
Intalnirea a fost axata pe identificarea de solutii pentru accelerarea lucrarilor. Printre masurile propuse se numara plata directa de catre compania romaneasca a subcontractorilor, iar General Electric a agreat conditiile pentru reluarea acordurilor. Burduja a precizat ca “saptamana viitoare este critica pentru toate aceste demersuri de salvare a proiectului Iernut” si a garantat public ca atat Ministerul Energiei, cat si Romgaz, companie din portofoliul statal, vor face tot ceea ce este omenesc posibil pentru a duce investitia dincolo de linia de sosire.
De asemenea, ministrul a anuntat ca astazi au fost parcurse toate etapele ramase de executat, inclusiv lucrarile in teren, fiind stabilite termene clare si responsabili pentru fiecare actiune.
“Realizarea centralei pe gaz de la Iernut este un obiectiv pe care mi l-am asumat inca din momentul in care am preluat primul mandat la Ministerul Energiei si nimic nu s-a schimbat.”
Cu o capacitate de 430 MW, Centrala pe gaz de la Iernut va contribui semnificativ la consolidarea securitatii energetice a Romaniei, la procesul de tranzitie energetica, la stabilizarea preturilor prin cresterea productiei de energie electrica si la acoperirea varfurilor de consum. Proiectul, acum intr-o faza decisiva, se afla in ultimele etape, iar autoritatile isi reafirma angajamentul de a transforma aceasta investitie strategica intr-un pilon esential al sistemului energetic romanesc.