Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, continua seria actiunilor extrem de importante pentru romanii din intreaga tara, iar asta deoarece a fost prezenta in cadrul Reuniunii EPSCO organizata sub presedintia Poloniei, unde a deschis o serie de intalniri bilaterale dedicate intaririi colaborarii internationale in domeniul protejarii drepturilor lucratorilor romani din strainatate.
Simona Bucura-Oprescu a sustinut intalniri importante in care s-au discutat aspecte esentiale legate de cooperarea inter-institutiilor si de adaptarea legislatiei europene la provocarile actuale. In prima intalnire, ministrul s-a intalnit cu Eddy van Hijum, vicepremierul si ministrul Afacerilor Sociale si Ocuparii Fortei de Munca din Tarile de Jos.
Discutia a fost axata pe intensificarea colaborarii dintre inspectoratele de munca din cele doua tari, cu accent pe organizarea de inspectii comune, chiar si sub egida Autoritatii Europene a Muncii. Se doreste astfel asigurarea unei protectii sociale sporite pentru aproximativ 60.000 de romani care muncesc in Tarile de Jos, precum si garantarea drepturilor familiilor acestora.
Simona Bucura-Oprescu, in cadrul aceluiasi eveniment, a avut o intalnire bilaterala si cu ministrul Muncii si Securitatii Sociale din Republica Elena, Niki Kerameus. Pe agenda intalnirii a fost urgenta solutionarii dosarelor de asigurare sociala pentru lucratorii romani din Grecia, subliniindu-se importanta unei interventii rapide pentru a asigura drepturile si beneficiile de care acestia se bucura in strainatate.
In cadrul Reuniunii EPSCO s-a discutat si tema transformarii varstei a treia, punand accent pe necesitatea adoptarii unor masuri care sa stimuleze implicarea profesionala a persoanelor in varsta. Ministrul Muncii a mentionat ca Romania promoveaza imbatranirea activa, iar reforma sistemului de pensii publice finalizata anul trecut ofera posibilitatea persoanelor asigurate sa aleaga intre acordarea pensiei la limita de varsta sau continuarea activitatii, cu acordul angajatorului, pana la implinirea varstei de 70 de ani.
Aceste initiative subliniaza angajamentul ferm al Guvernului Romaniei de a proteja drepturile lucratorilor romani oriunde s-ar afla si de a consolida legaturile de cooperare in cadrul Uniunii Europene.
Simona Bucura-Oprescu subliniaza ca aceste demersuri au fost primite cu optimism de catre comunitatea lucratorilor romani, care se confrunta adesea cu provocari legate de adaptarea la legislatie strainiera si de obtinerea facilitatilor sociale necesare. Guvernul Romaniei, prin aceste actiuni, isi reafirma determinarea de a sustine cetatenii care muncesc in strainatate, facilitandu-le integrarea in sistemele sociale ale tarilor gazda.
Pe langa aceste initiative, se urmareste imbunatatirea colaborarii bilaterale si multilaterale intre tarile membre UE, pentru a crea un mediu de munca sigur si echitabil. Autoritatile vor lucra impreuna pentru a identifica si solutiona rapid problemele din domeniul securitatii sociale. Aceste eforturi vor consolida integrarea.