Ministrul Educatiei, Daniel David, a dezvaluit recent o Hotarare de Guvern foarte importanta, care a fost elaborata pentru a se aproba intr-un final si cifrele de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar de stat si invatamantul superior de stat pentru anul scolar/universitar 2025-2026.
Ministrul Educatiei aduce in atentie faptul ca actul normativ, elaborat pe baza datelor centralizate de inspectoratele scolare, vine ca urmare a unei analize atente a evolutiei demografice si a fluxurilor de intrare si iesire din sistemul educational.
Conform declaratiilor ministrului, cifrele propuse pentru invatamantul preuniversitar, cu exceptia celor pentru invatamantul preuniversitar militar, se mentin la nivelul anului 2024-2025. S-a decis pastrarea majoritatii parametrilor, pentru ca evolutia demografica si preferintele de inscriere ale elevilor au ramas in mare masura stabile.
Insa, autoritatile au propus si cateva modificari punctuale, menite sa raspunda cerintelor actuale ale sistemului educational:
- Liceu pentru clasa a XI-a: Se vor adauga 1000 de locuri pentru invatamantul cu frecventa zi/seral, in cadrul programului dual, ca urmare a necesitatilor de diversificare a optiunilor pentru elevi.
- Educatia timpurie: Se vor crea 5000 de locuri suplimentare pentru a asigura o acoperire mai larga a cerintelor din aceasta etapa cruciala a dezvoltarii copiilor.
- Reduceri de locuri: Din cauza scaderii numarului de elevi care opteaza pentru anumite forme de invatamant, se va realiza o reducere de 500 de locuri la liceal pentru clasa a IX-a, in regim de frecventa serala sau redusa, si o scadere similara pentru licealul de clasa a XI-a, in regim seral. De asemenea, programul educational „A doua sansa” va inregistra o reducere de 5000 de locuri, pe fondul finalizarii proiectelor cu finantare europeana.
Ministrul Educatiei afirma ca defalcarea cifrelor pe plan județean, catre inspectoratele scolare si institutiile de invatamant superior, va fi realizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii, care va distribui ulterior locurile si granturile pentru studiile universitare de licenta, masterat si doctorat.
Cifrele de scolarizare includ locuri rezervate minorilor care au solicitat sau au primit forme de protectie in Romania, precum si locuri pentru minorii apatrizi, a caror sedere in tara este recunoscuta oficial.
Ministrul Daniel David a subliniat importanta unei politici flexibile, care sa tina cont de schimbarile din sistemul educational si de nevoile variate ale elevilor si studentilor. “Deciziile luate sunt rezultatul unei analize riguroase si au ca scop nu doar mentinerea unui nivel constant de calitate, ci si adaptarea la provocarile viitorului,” a declarat acesta.
Actul normativ, fara schimbari structurale majore fata de anii precedenti, confirma angajamentul Guvernului de a asigura accesul echitabil la educatie si de a raspunde in mod dinamic schimbarilor din societate, asigurand astfel o baza solida pentru formarea generatiilor viitoare.