Microsoft face progrese importante in livrarea actualizarii Windows 11 24H2. Un nou blocaj a fost eliminat, permitand mai multor utilizatori sa faca trecerea la cea mai noua versiune a sistemului de operare. De aceasta data, vizati au fost utilizatorii care aveau instalat jocul Asphalt 8: Airborne.
Microsoft a impus anterior un o interdictie pentru Windows 11 24H2 pe computerele care rulau jocul Asphalt 8, din cauza unor incompatibilitati descoperite in timpul testelor interne. Conform informatiilor publicate de Neowin, combinatia dintre Asphalt 8 si update-ul 24H2 putea duce la blocarea jocului, necesitand repornirea sistemului. Pentru a preveni astfel de probleme, compania a decis sa nu ofere deloc actualizarea catre 24H2 pe dispozitivele afectate.
Intr-un anunt recent, Microsoft a declarat: „Rezolutie: aceasta problema a fost rezolvata. Blocarea (ID 52796746) care exista anterior pentru aceasta problema a fost eliminata.” Acest lucru inseamna ca utilizatorii care aveau Asphalt 8 instalat pe Windows 11 pot acum sa primeasca actualizarea 24H2 fara probleme.
Totusi, Microsoft mentioneaza ca procesul de livrare a update-ului poate dura pana la 48 de ore. Cei care doresc sa grabeasca aparitia actualizarii in Windows Update sunt sfatuiti sa reporneasca sistemul.
Eliminarea treptata a blocajelor impuse de Microsoft demonstreaza ca firma din Redmond lucreaza activ pentru a asigura compatibilitatea Windows 11 24H2 cu cat mai multe configuratii. In februarie 2025, Microsoft a deblocat si update-ul pentru computerele care erau conectate la anumite scanere USB, un alt obstacol rezolvat cu succes.
Aceasta strategie etapizata ajuta la prevenirea unor probleme majore de compatibilitate si asigura o experienta mai stabila pentru utilizatori. In plus, aduce Windows 11 24H2 mai aproape de adoptarea in masa, consolidand pozitia sistemului de operare pe piata.
This post was last modified on mart. 21, 2025, 11:32 AM 11:32