Ministrul Educatiei, Daniel David, a oferit recent detalii despre principalele directii de actiune in mandatul sau, preluat la 23 decembrie 2024 la propunerea presedintelui PNL Ilie Bolojan si cu sustinerea PNL Cluj si a Coalitiei de Guvernare. Oficialul, care subliniaza ca nu detine calitatea de membru de partid, si-a asumat un set de reforme menite sa eficientizeze procesele din cel mai complex minister al Romaniei, cu accent pe asigurarea bunei functionari chiar si in contexte de criza.
„Am preluat portofoliul fara a deveni membru de partid, insa cu un angajament ferm pentru a contribui la consolidarea unui sistem educational si de cercetare competitiv, adaptat nevoilor societatii si economiei. In continuare, voi sublinia cateva dintre directiile-cheie pe care le-am demarat si pe care le vom urmari riguros”, a declarat ministrul.
Ministrul Educatiei afirma ca, date fiind provocarile din plan politic, economic si financiar, dar si amploarea legislatiei subsecvente adoptate in 2023 si 2024, intreaga structura educationala a reusit sa isi pastreze stabilitatea. „Tinem cont de milioanele de oameni implicati, fie ca vorbim despre personalul din scoli si universitati, fie despre parinti si alti factori interesati. In plus, derularea PNRR reprezinta o provocare suplimentara, din cauza volumului mare de activitati asumate in anii trecuti si a timpului limitat ramas la dispozitie”, a explicat Daniel David.
Aceasta masura are ca scop combaterea manipularilor si teoriilor conspirative prin promovarea cunoasterii autentice, atat stiintifice, cat si culturale. Proiectul a fost initiat deja prin diverse actiuni la nivel national si european si va continua pana la finalul mandatului. „Este un raspuns necesar in fata pseudo-stiintei si pseudo-religiei”, a precizat ministrul.
Ministrul Educatiei spune ca o alta componenta importanta vizeaza evitarea suprapunerilor si confuziilor ce pot frana competitivitatea universitatilor. „Am demarat diferentierea institutiilor de invatamant superior in functie de misiunea asumata (educatie; educatie si cercetare; educatie si cercetare avansata) si am flexibilizat ciclurile de studii in aceeasi universitate. Ne propunem sa finalizam noua arhitectura in luna iunie, incurajand totodata concentrarile academice voluntare dupa modele europene si internationale”, a mentionat ministrul Daniel David.
Conform oficialului, pentru evitarea cheltuirii ineficiente a resurselor si pentru a spori competitivitatea nationala, reforma CDI trebuie sa continue. „Din toamna, vom avea o noua arhitectura nationala de CDI, rezultata in urma evaluarilor tuturor actorilor implicati – universitati, institute nationale, institute ale Academiei Romane si alte entitati publice sau private. Vom stimula si concentrarile voluntare intre universitati si institute, iar fondurile vor fi alocate tot mai mult prin competitie, nu direct”, a subliniat ministrul.
Ministrul Educatiei a anuntat ca, incepand cu anul scolar 2026-2027, elevii care intra in clasa a IX-a vor beneficia de un curriculum actualizat, menite sa combata analfabetismul func tional si sa imbunatateasca nivelul general de competente. Modificarile vin in completarea planurilor-cadru incepute in mandatul anterior, punand accent pe modernizare, manuale adaptate si formarea cadrelor didactice.
Pentru a raspunde nevoilor pietei muncii si pentru a creste mobilitatea profesionala, Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC) lucreaza in stransa colaborare cu Comisia Europeana si cu organisme internationale (OECD, Banca Mondiala etc.). Sunt in derulare proiecte de anvergura vizand microcertificarile, competentele transversale si standardele pentru programele postuniversitare.
La finalul lunii mai, Ministerul Educatiei va prezenta o analiza de ansamblu a domeniului, cu scopul de a sprijini adoptarea de reforme majore pe termen mediu si lung, fundamentate pe dovezi. „Este un demers necesar pentru a identifica zonele vulnerabile si a propune politici publice solide”, a precizat ministrul Daniel David.
Ministrul Educatiei subliniaza ca aceste reforme sunt parte a unui proces complex de adaptare a sistemului educational si de cercetare la provocarile actuale, dar si la cerintele viitorului: „Numai prin politici publice coerente si sustinute putem spera la o educatie competitiva si la o cercetare cu impact puternic, atat in plan teoretic, cat si practic.”
This post was last modified on mart. 24, 2025, 9:05 AM 09:05