Florin Barbu, ministrul Agriculturii, in cadrul recentei sedinte a Consiliului Agricultura si Pescuit (AGRIFISH), a prezentat o serie de propuneri menite sa sporeasca competitivitatea si sustenabilitatea sectorului zootehnic european. Accentul a fost pus pe includerea achizitiei de animale de reproductie in lista cheltuielilor eligibile din fondurile europene, prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR).
„Am solicitat, din nou, in Consiliul AGRIFISH ca achizitia de animale de reproductie sa fie inclusa in randul cheltuielilor eligibile din fonduri europene”, a declarat ministrul Barbu. Acesta a adaugat: „Le multumesc tuturor colegilor ministri din statele membre care sustin propunerea Romaniei si care au inteles ca trebuie sa depunem toate eforturile ca fermierii nostri sa realizeze productii constante si calitative.”
Florin Barbu a subliniat ca aceasta modificare legislativa este atat necesara, cat si oportuna, pentru ca Politica Agricola Comune (PAC) sa demonstreze flexibilitate si sa se adapteze noilor provocari din domeniul agroalimentar. In contextul unui declin al efectivelor de animale la nivel european, masura este vazuta ca esentiala pentru revitalizarea sectorului zootehnic si pentru intarirea securitatii alimentare a Uniunii Europene.
Potrivit oficialului, investitiile in animale de reproductie de inalta calitate sunt o solutie pentru imbunatatirea geneticii si cresterea productivitatii fermelor. Selectarea raselor performante, adaptate conditiilor locale si rezistente la boli, va conduce la o eficienta economica sporita si la reducerea emisiilor de metan pe unitatea de productie, contribuind astfel la indeplinirea obiectivelor de sustenabilitate europene.
Aceasta initiativa reprezinta, de asemenea, un semnal clar de la Romania catre Uniunea Europeana, solicitand un sprijin concret pentru modernizarea si adaptarea Politicii Agricole Comune la noile cerinte ale pietei agroalimentare. Prin adoptarea acestor masuri, se asteapta ca sectorul zootehnic sa fie revitalizat, iar competitivitatea fermierilor nostri sa creasca pe termen lung.
Ramanem cu speranta ca propunerea va primi sustinerea necesara, astfel incat investițiile in capitalul fix reprezentat de animalele de reproductie sa poata contribui la o dezvoltare durabila a sectorului agricol european.