Franta si Marea Britanie anunta o foarte importanta decizie luata la nivel guvernamental, iar asta pentru ca ambele tari colaboreaza inaintea Germaniei, Austriei, sau Olandei, iar dupa aderarea Romaniei la Schengen, vor sa fie si mai agresive cand vine vorba despre lupta serioasa impotriva migrantilor ilegali de pe mai toate teritoriile din UE.
Franta si Marea Britanie au anuntat o colaborare prin care fiecare dintre ele va accepta anumiti migranti ilegali, in anumite conditii, scopul fiind de a isi usura reciproc povara gestionarii fluxurilor mari de migranti ilegali, dupa aderarea Romaniei la Schengen cautandu-se solutii tot mai inovatoare pentru aceasta problema ce afecteaza UE.
Franta si Marea Britanie urmeaza sa incheie un acord pentru aceasta colaborare speciala, iar asta deoarece altul similar inca nu exista, iar daca ele vor reusi sa-l incheie, atunci exista sanse foarte mari sa vedem ca dupa aderarea Romaniei la Schengen, s-ar mai putea ridica din controalele la granitele fizice, care afecteaza calatoriile prin UE.
“Migranții canalului ar putea fi trimiși înapoi în Franța dacă Marea Britanie acceptă să accepte solicitanți de azil legitimi. În schimb, migranții ilegali care au trecut cu succes Canalul Mânecii vor fi duși înapoi în Franța. Este o schemă pilot care anticipează un viitor acord european, pe care Franța îl susține ferm.
Acordul care urmeaza sa fie semnat se bazează pe un principiu unu-la-unu: pentru fiecare admitere legală în cadrul reîntregirii familiei, ar exista o readmisie corespunzătoare a migranților fără acte care au reușit să treacă Canalul. Interesul Franței este de a descuraja migranții (și rețelele de contrabandă) să încerce să ajungă în Regatul Unit din Franța. au declarat reprezentantii Frantei si Marii Britanii.”