Germania este mai radicala decat Austria sau Olanda cu o serie de noi masuri care au fost anuntate oficial de catre viitorul cancelar, Friedrich Merz, iar asta pentru ca dupa aderarea Romaniei la Schengen, Berlinul vrea sa actioneze ca Viena si sa suspende timp de 2 ani programul de reintregire a familiilor migrantilor cu drept de sedere in tara.
Germania actioneza exact ca Austria din acest punct de vedere, dar devine mai radicala cu includerea Algeriei, Tunisiei si Indiei pe lista tarilor in care pot fi deportati migranti, iar dupa aderarea Romaniei la Schengen, vedem ca Berlinul vrea sa includa in acea lista si alte tari ai caror cetateni au o rata de acceptare de sub 5% a cererilor de azil.
Germania actioneaza in acest mod mai radical decat cel al Austriei, deoarece alte solutii nu pare sa gaseasca pentru a combate intr-un mod foarte eficient problema migratiei ilegale, astfel ca face tot ceea ce poate pentru a pune in aplicare masuri cat mai eficiente si a-si duce la indeplinire planurile.
“Reîntregirea familiei pentru persoanele cărora li se acordă protecție subsidiară va fi inițial suspendată complet timp de doi ani. Programele de admitere federală voluntară vor fi, de asemenea, încheiate. Lista țărilor de origine sigure este extinsă pentru a include Maroc, Algeria, Tunisia și India. În plus, țările a căror rată de recunoaștere a fost sub cinci procente în ultimii cinci ani ar trebui incluse pe această listă.
Acest lucru va scurta multe proceduri de azil, va accelera procedurile de deportare și va ușura sarcina asupra autorităților și instanțelor. Centralizăm responsabilitatea pentru transferurile Dublin la nivel federal. De asemenea, vom deporta oameni în Siria și Afganistan.”
This post was last modified on apr. 20, 2025, 11:59 PM 23:59